ICCJ. Decizia nr. 1221/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1221/2005
Dosar nr. 4695/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 8 decembrie 2003, reclamanta L.D. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 8991/8288 din 31 octombrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a fost obligată să locuiască în altă localitate, decât cea de domiciliu, deoarece la ocuparea Transilvaniei de Nord, în urma Dictatului de la Viena, avea vârsta de 9 luni şi se găsea în localitatea Cesariu. A menţionat că până în anul 1945 a rămas în localitatea menţionată, despărţită de părinţii săi, rămaşi în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 321 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei L.D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că în luna august 1940, reclamanta a fost dusă de mama sa, la bunici, în localitatea Cesariu, judeţul Cluj, iar după ocuparea Transilvaniei de Nord a rămas în această localitate, până în 1945, fiind despărţită de părinţii săi. Cum din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă strămutarea reclamantei, în altă localitate, decât cea de domiciliu, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recurenta L.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că în mod greşit instanţa de fond i-a respins acţiunea, deoarece a rămas în teritoriul ocupat vremelnic de trupele maghiare, suferind persecuţii etnice. Apreciază că a făcut dovada acestei situaţii, prin declaraţiile de martor depuse la dosar şi că este îndreptăţită să beneficieze de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice.
Situaţia prezentată de recurentă nu se regăseşte în nici unul dintre cazurile limitativ stipulate de Legea nr. 189/2000. Împrejurarea în care s-a aflat recurenta, fără îndoială foarte dramatică, nu a fost avută în vedere de legiuitor şi nici nu poate fi asimilată cu vreuna din variantele prevăzute de lege.
Faptul că în luna august 1940, la vârsta de 9 luni, recurenta a fost dusă în localitatea Cesariu din Ardealul de Nord, pentru întreruperea alăptării şi de unde nu a mai putut pleca, decât la încheierea războiului, nu poate fi interpretat ca o formă de persecuţie etnică.
Ca urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.D. împotriva sentinţei civile nr. 321 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1222/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
