ICCJ. Decizia nr. 1217/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1217/2005
Dosar nr. 3229/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 14 iulie 2003, reclamantul L.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună modificarea hotărârii nr. 5078 din 5 iunie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte, cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă că, prin hotărârea menţionată, pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, doar pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 octombrie 1941, refuzându-i acordarea acestor drepturi pentru perioada noiembrie 1943 - martie 1945. A menţionat că în perioada 1940 - 1941 s-a refugiat împreună cu părinţii săi, din comuna Saba - Târg, judeţul Cetatea Albă (Basarabia). După revenirea Basarabiei, la România, părinţii reclamantului s-au reîntors în Basarabia, iar reclamantul a continuat studiile liceale în oraşul Ploieşti, până în luna noiembrie 1943, când a fost încorporat la şcoala de ofiţeri de rezervă din Craiova. Consideră că în mod nejustificat i s-a refuzat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943, întrucât a depus dovezi în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 15 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului L.A.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a acordat în mod corect drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 octombrie 1941. În privinţa perioadei, începând cu luna noiembrie 1943, instanţa de fond a reţinut că încorporarea într-o şcoală de ofiţeri nu se încadrează în cerinţele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, instanţa a reţinut că, întrucât pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943, nu s-au depus decât documente privind îndeplinirea obligaţiilor militare, reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul L.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea reclamantului, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943. Consideră că, deşi se afla în oraşul Craiova, pentru a urma şcoala de ofiţeri, este îndreptăţit să primească aceste drepturi, cel puţin din luna februarie 1944, când părinţii săi au părăsit din nou Basarabia, refugiindu-se la Aiud, judeţul Alba, după care au rămas definitiv pe teritoriul României.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Prin aceleaşi norme, în această categorie au fost incluse şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, după luna noiembrie 1943, reclamantul nu s-a aflat în nici una din situaţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împrejurarea că reclamantul a urmat cursurile unei şcoli de ofiţeri de rezervă, iar în acest răstimp părinţii săi au părăsit, din nou, Basarabia, refugiindu-se în localitatea Aiud, nu-l îndreptăţesc pe acesta la beneficiul drepturilor prevăzute de legea menţionată.
Prin urmare, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A. împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1213/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1218/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
