ICCJ. Decizia nr. 1232/2005. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1232/2005
Dosar nr. 6269/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 580 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis, astfel cum a fost completată, acţiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Avocaţilor din România şi ca urmare, au fost anulate deciziile nr. 1429 din 30 ianuarie 2004 şi nr. 9215 din 14 februarie 2004. A fost obligată pârâta să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen, la Baroul Giurgiu.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Având o vechime de 44 de ani, ca magistrat, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 1429 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România şi a deciziei nr. 9215 din 14 februarie 2004, prin care Consiliul Uniunii Avocaţilor din România a respins contestaţia formulată împotriva celei dintâi decizii, prin care s-a respins cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Temeiul respingerii cererii l-a constituit art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, iar instanţa a apreciat că acest text adaugă la lege, respectiv la condiţiile cerute de Legea nr. 51/1995, republicată, pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Drept urmare, ambele acte ale Uniunii Avocaţilor din România au fost anulate ca nelegale.
În termen legal şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Uniunea Avocaţilor din România a declarat recurs împotriva sentinţei sus-menţionate.
Recurenta a arătat că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea de organizare a avocaturii nr. 51/1995, potrivit cărora regula pentru primirea în profesia de avocat este aceea de susţinere a unui examen. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede doar posibilitatea ca judecătorii, procurorii, notarii şi jurisconsulţii cu o vechime de 10 ani să poată fi primiţi în această profesie, fără examen. Mai mult, cu uşurinţă s-a trecut peste obligativitatea, expres prevăzută de lege, de a se promova interviul privitor la cunoaşterea legislaţiei privind această profesie.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei recurate.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor recurentei, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
Primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, reprezintă o excepţie de la regula instituită prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Situaţiile în care se poate accede în această profesie, fără susţinerea unui examen, sunt în mod expres prevăzute de Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, mai exact în art. 16 alin. (2).
Aşa cum rezultă din actele dosarului, situaţia intimatului-reclamant se încadrează în dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din actul normativ arătat, şi anume, „cel care până la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".
În aceste condiţii nu poate fi acceptată invocarea de către recurentă, a dispoziţiilor art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, în cele două decizii emise de Comisia Permanentă şi de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România.
De altfel, în mod corect, în considerentele sentinţei recurate se subliniază că prin textul mai înainte amintit se adaugă în mod nepermis la lege.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată, rezultă în mod evident că în cazul celor care sunt primiţi în profesia de avocat, fără examen, este obligatoriu susţinerea unui interviu.
Nici critica privind neîndeplinirea acestei condiţii, nu este fondată, din moment ce în adresa nr. 280 din 19 decembrie 2003, a Baroului Giurgiu, se consemnează că „la interviul susţinut de solicitant, acesta a făcut dovada că are suficiente cunoştinţe în legătură cu exercitarea profesiei de avocat".
Constatându-se că sentinţa prin care au fost anulate actele emise de Uniunea Avocaţilor din România în ceea ce-l priveşte pe intimatul-reclamant, este temeinică şi legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 580 din 24 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1306/2005. Contencios → |
|---|
