ICCJ. Decizia nr. 1306/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1306/2005
Dosar nr. 4865/2003
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 112/2002, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumelor de 302.928.173 lei T.V.A., 64.752.827 lei, taxe vamale şi 71.283.867 lei, majorări de întârziere şi 59.300 lei, cheltuieli vamale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 37/2002, pârâta a stabilit în sarcina sa, plata acestor sume, deşi în momentul importului finalizat prin D.V.I. nr. 19391/1999 şi D.V.I. nr. 2001/1999, a beneficiat de facilităţile vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999, OG nr. 92/1997 şi HG nr. 100/1998. Se mai arată în acţiune, că organele de control au reţinut eronat că bunurile importate, respectiv utilaje pentru mobilă, au fost vândute SC E. SRL, deoarece ambele societăţi au acelaşi sediu, acelaşi acţionar majoritar, produc mobilă şi sunt în stadiu de fuzionare.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 3305/2002, a respins acţiunea, reţinând că utilajele importate de reclamantă, beneficiind de facilităţi vamale, au fost înstrăinate de aceasta, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997 şi art. 4 din HG nr. 94/1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu, iar prin Decizia civilă nr. 448/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul, a modificat sentinţa şi pe fond, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 112/2002, exonerând reclamanta, de plata bunurilor reţinute prin procesul-verbal de control.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, în motivarea deciziei, că utilajele importate nu şi-au schimbat destinaţia şi nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care au fost acordate facilităţile vamale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că:
- utilajele importate de reclamantă, la 16 februarie 1999 şi 21 decembrie 1999, au beneficiat de facilităţile vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999;
- înstrăinarea acestor utilaje, la 28 decembrie 2001, către SC E. SRL presupune schimbarea destinaţiei şi a regimului vamal, devenind incidente dispoziţiile art. 71 şi 144 din Legea nr. 144/1997.
Analizând recursul în anulare, formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, „întreprinderile mari şi mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale, pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale care se importă, în vederea dezvoltării activităţii proprii de producţie şi servicii şi se achită din fonduri propriii sau din credite obţinute de la bănci româneşti şi străine".
În acelaşi sens, art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, privind stimularea investiţiilor directe, aprobată prin Legea nr. 241/1998 prevede că: „importul de echipamente tehnologice, maşini-utilaje constituind active amortizabile, realizat de către investitorii care efectuează investiţiile directe, este exceptat de la plata taxelor vamale".
În cauza dedusă judecăţii, utilajele importate de societatea reclamantă, în prezent E.I., fac parte din categoria bunurilor mobile - active amortizabile, fiind destinate producţiei de mobilă, împrejurare necontestată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, motiv pentru care la data importurilor au fost acordate facilităţile vamale.
Ceea ce legiuitorul a intenţionat prin textele legale mai sus invocate şi în general prin actele normative care reglementează investiţiile străine, a fost tocmai stimularea investiţiilor directe în România, prin acordarea unor facilităţi vamale, care să permită o derulare mai rapidă şi mai eficientă a procesului de producţie.
Faptul că societatea reclamantă, care are profil de producţie mobilă, înstrăinează ulterior importului, utilajele ce fac parte din categoria bunurilor mobile componente, denumite active amortizabile, societăţii SC E. SRL, care are acelaşi profil şi care a fuzionat cu prima societate, conform actelor depuse la dosar, nu înseamnă că bunurile respective şi-au schimbat destinaţia şi nici regimul vamal, deoarece ele sunt folosit în acelaşi scop prevăzut de Legea nr. 133/1999, respectiv pentru producţia proprie.
Cu alte cuvinte, în cazul constituirii unei noi societăţi comerciale (în speţă societatea constituită prin fuzionarea SC D.I. SRL, cu SC E. SRL) care utilizează utilajele în scopul pentru care au fost importate, condiţia prevăzută de art. 13 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/1998, subzistă, neputând fi aplicate dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege, care se referă la nerespectarea condiţiilor impuse de art. 13.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de recurs a reţinut că bunurile importate în regim de facilităţi vamale, nu şi-au schimbat destinaţia şi nici regimul vamal.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2005. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | ICCJ. Decizia nr. 1387/2005. Contencios. Refuz nejustificat de... → |
|---|
