ICCJ. Decizia nr. 1410/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1410/2005
Dosar nr. 514/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta P.F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Vămilor şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, anularea, ca nelegală, a următoarelor acte:
- deciziile nr. 1264 din 14 august 2003 şi respectiv, nr. 1265 din 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor;
- nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici şi
- adresa nr. 46984 din 15 august 2003, a Direcţiei Generale a Vămilor, de schimbare a funcţiei publice.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat, ca şi pârâta Direcţia Generală a Vămilor să fie obligată să respecte reîncadrarea reclamantei în funcţia publică stabilită prin Decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, prin care în baza punctajului obţinut, a fost numită în funcţia publică de consilier superior, conform prevederilor şi pe baza procedurilor stabilite prin art. XVI şi XVII din Legea nr. 161/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2003, a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, a anulat deciziile nr. 1264 şi respectiv, nr. 1265, datate 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor şi comunicate reclamantei, prin adresa nr. 46984 din 15 august 2003, precum şi nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Totodată, pârâta Direcţia Generală a Vămilor (în prezent denumită Autoritatea Naţională a Vămilor) să respecte reîncadrarea reclamantei în funcţia publică stabilită prin Decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor reglementări referitoare la funcţionarii publici, prevede termene şi obligaţii specifice în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice, în îndeplinirea anumitor dispoziţii, imperativ stipulate, şi nicidecum nu conţine simple recomandări, cu caracter facultativ sau pur orientativ.
Astfel fiind, s-a apreciat că reîncadrarea reclamantei în funcţia publică de consilier superior, efectuată prin Decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, producătoare de efecte de la aceeaşi dată, este cea legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Deciziile ulterioare sunt nelegale, întrucât, pe de o parte, stabilesc criterii suplimentare pentru reîncadrarea funcţionarilor publici, după împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 161/2003, iar pe de alta, nu cuprind motivele de legalitate sau de oportunitate pe care s-au întemeiat, încălcând şi principiul neretroactivităţii efectelor actelor administrative, în condiţiile în care, fiind emise ulterior datei de 15 iulie 2003, prevăd, totuşi, reîncadrarea reclamantei în funcţia publică, cu începere de la 15 iulie 2003.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, pentru a fi schimbat natura actului juridic dedus judecăţii şi pentru a fi fost dată cu greşita aplicare a legii.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ca fiind inadmisibil.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs, se susţine că în mod greşit instanţa a dispus şi anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întrucât aceasta nu poate fi asimilată unui act administrativ şi astfel, greşit s-a respins prin încheiere interlocutorie, excepţia de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de recurentă, pe parcursul soluţionării în fond a cauzei.
S-a arătat că, de altfel, chiar motivarea instanţei pe acest aspect, este contradictorie, câtă vreme respectiva notă de constatare este calificată, ca simplu act premergător, şi nu ca act administrativ de autoritate. Drept urmare, recurenta apreciază că instanţa a schimbat natura juridică a notei de constatare, apreciind în mod greşit că un act premergător este susceptibil de a produce vătămarea unui drept recunoscut de lege.
În fine, recurenta a mai criticat hotărârea instanţei, şi pentru a fi calificat termenul de 15 iulie 2003, cuprins în Legea nr. 161/2003, ca fiind un termen obligatoriu, de decădere. În opinia recurentei, acest termen are în mod evident caracter de recomandare, câtă vreme în lege nu sunt prevăzute nici un fel de sancţiuni în cazul nerespectării acestuia.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor recurentei şi în raport cu probele administrate, dar şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanţa soluţionând o acţiune în contencios administrativ, de tipul celei de faţă, este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
În cauza de faţă, cum bine a reţinut şi instanţa de fond, nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, are în mod evident, caracterul unui act premergător, câtă vreme a stat la baza şi a servit ca temei al emiterii deciziilor atacate pe calea contenciosului administrativ, de reclamanta P.F., după cum bine se poate observa din chiar cuprinsul deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003 şi nr. 1265 din 14 august 2003, care, în preambul, fac trimitere expresă la respectiva notă de constatare.
Aşadar, instanţa de fond având deplină competenţă în a se pronunţa asupra legalităţii deciziilor menţionate, astfel după cum a fost învestită, a avut deplin temei legal să se pronunţe şi cu privire la legalitatea actelor premergătoare ce au stat la baza emiterii acestora, astfel că toate criticile recurentei pe acest aspect apar ca nefondate şi urmează a fi respinse.
Nefondate sunt susţinerile recurentei şi cu privire la natura legală a termenului de 15 iulie 2003, prevăzut de Legea nr. 161/2003, termen care nu are şi nici nu ar putea avea caracter de recomandare. Acest termen are caracter imperativ, în condiţiile în care scopul legiuitorului, prin reglementarea emisă, a fost acela de a consacra şi consolida principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, instituit iniţial prin Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura un serviciu public profesionist şi eficient, care să funcţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.
Prin urmare, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, judicios şi amplu motivată, iar criticile aduse de recurentă, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 1748 din 28 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1387/2005. Contencios. Refuz nejustificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1411/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
