ICCJ. Decizia nr. 1239/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1239/2005
Dosar nr. 8210/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 15 iulie 2004, reclamanta F.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 12568/12138 din 21 mai 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, prin care i s-a respins cererea privind stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că din înscrisul eliberat de Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Statului rezultă dovada refugiului mamei reclamantei, din comuna Mălini, judeţul Baia.
Prin sentinţa civilă nr. 1734 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei F.A., a anulat hotărârea nr. 12568/12138 din 21 mai 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate în temeiul Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost refugiată în perioada martie 1944 - aprilie 1945, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din copia-extras eliberată de Arhivele Naţionale din judeţul Argeş.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că în dosarul depus Comisiei, nu s-au depus dovezi concludente cauzei.
Recursul este nefondat.
Se reţine din declaraţiile martorilor L.M. şi B.C., că strămutarea reclamantei a avut loc din localitatea natală, Mălini, judeţul Suceava (Baia), în satul Văcaria, comuna Valea Popei, judeţul Argeş, fost Muscel.
Copia-extras eliberată de Arhivele Naţionale din judeţul Argeş atestă că personalul Inspectoratului Şcolar şi învăţătorii din judeţul Baia au fost evacuaţi în anul 1944, în judeţul Muscel.
Actele aflate la dosar şi declaraţiile martorilor probează refugiul susţinut de reclamantă, astfel încât recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1734 din 15 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1237/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 124/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|