ICCJ. Decizia nr. 1261/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1261/2005
Dosar nr. 8337/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 322/2004, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând anularea hotărârii nr. 1824 din 2 aprilie 2003, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada stagiului militar a prestat muncă în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, fiind beneficiar al Legii nr. 309/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 101/F din 19 iulie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, şi anume, că ar fi prestat muncă în detaşamente ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, P.C., care a motivat, în esenţă, că a lucrat efectiv în construcţii, unitatea militară fiind detaşament de muncă, împrejurare care rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi din înscrisurile depuse la dosar.
Recursul este întemeiat, sentinţa instanţei de fond fiind criticată sub aspectul administrării tuturor probelor prin care să se stabilească realitatea situaţiei invocată de reclamant.
În vederea suplimentării probatoriului, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.C., împotriva sentinţei civile nr. 101/F din 19 iulie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1259/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1263/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|