ICCJ. Decizia nr. 1487/2005. Contencios. Refuz nejustificat răspuns. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1487/2005
Dosar nr. 8462/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 mai 2004, M.D. a chemat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcţii, solicitând instanţei să declare nule şi neavenite, răspunsurile comunicate cu adresele nr. 353 din 28 aprilie 2003, emisă de Inspectoratul în Construcţii al municipiului Bucureşti şi nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârât, privind lucrările executate la imobilul din Bucureşti.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtului, ca „în calitate de autoritate guvernamentală, să-şi reabiliteze actul profesional şi să-şi onoreze funcţia pentru care a fost învestit", înlăturând din inspectorate, persoanele răspunzătoare de ilegalităţile săvârşite şi impunând reabilitarea imediată a apartamentului nr. 5 din imobil.
În sfârşit, reclamantul a solicitat ca până la reabilitarea imobilului, să se interzică înstrăinarea apartamentului, iar statul să fie responsabil pentru viaţa şi bunurile persoanelor care locuiesc la adresa respectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 1875 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca tardiv introdusă.
S-a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu data la care autoritatea publică pârâtă a comunicat reclamantului, răspunsul său la sesizarea adresată, cu data sesizării instanţei, precum şi cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Referitor la termenul de 1 an, prevăzut de alineatul ultim al aceluiaşi articol, instanţa a apreciat că el nu este aplicabil, întrucât are natura unui termen limită de decădere ce se ia în considerare numai în ipoteza în care termenele de prescripţie de 30 de zile, stabilite prin art. 5 alin. (1) şi (4) ale legii organice, cu raportare la art. 1, au fost depăşite datorită intervenţiei unei cauze de întrerupere sau de suspendare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în speţă.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamantul M.D.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea sa, ca tardiv formulată, deoarece la data de 29 octombrie 2003 a sesizat organele de poliţie, în legătură cu acţiunea numitului M.B. şi actele nelegale întocmite de Inspectoratul Teritorial în Construcţii al municipiului Bucureşti.
Această plângere penală atrage întreruperea cursului prescripţiei termenului pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ. până la soluţionarea cauzei penale.
Cum până în prezent nu a fost rezolvată plângerea penală, nu a început să curgă noul termen de prescripţie şi. deci, recurentul este în termen să se adreseze instanţei de contencios administrativ competentă.
M.D. a mai susţinut că există şi un motiv legal pentru repunerea sa în termen, anume adresa nr. 34954 din 30 ianuarie 2004, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, care l-a împiedicat să introducă acţiunea, până la împlinirea termenului menţionat în acel act.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, ultimul răspuns dat reclamantului M.D., la sesizările formulate, îl constituie adresa nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, prin care Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a comunicat că îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial (în adresa nr. 353 din 38 iulie 2003, a Inspectoratului Teritorial în Construcţii al municipiului Bucureşti).
Deşi potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, reclamantul trebuia să se adreseze instanţei de contencios administrativ. pentru anularea actelor administrative. în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestora, sesizarea instanţei s-a făcut abia la 26 mai 2004, adică mult după expirarea termenului legal.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (4) din legea organică au stabilit în adevăr termenul de 30 de zile, ca un termen de prescripţie, în timp ce termenul de un an, prevăzut de alineatul final al articolului, avea natura unui termen de decădere, ce face imposibilă întreruperea sau suspendarea acestuia.
Motivele invocate de M.D. în recurs nu pot fi considerate, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, drept cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenelor de prescripţie a dreptului la acţiune, care a început să curgă la data comunicării fiecărei adrese de răspuns (respectiv, la 28 iulie şi 3 noiembrie 2003).
Admiţând, aşadar, excepţia de procedură invocată în cauză de către pârât şi respingând acţiunea reclamantului, ca tardiv introdusă, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.D., împotriva sentinţei civile nr. 1875 din 29 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1488/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
