ICCJ. Decizia nr. 1549/2005. Contencios. Anulare Metodologie privind personalul didactic şi reţeaua unităţilor de învăţământ aprobată prin Ordin al M.E.C.T. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1549/2005
Dosar nr. 4952/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1495 din 1 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de Federaţia S.H. Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ca neîntemeiată.
În motivare s-a reţinut că Ordinele ministeriale nr. 4926 şi nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, prin care s-au aprobat Calendarul mişcării personalului didactic în anul şcolar 2003 - 2004 şi Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, a căror anulare pentru nelegalitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, au fost emise cu respectarea şi în executarea Legii învăţământului nr. 84/1995 şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
S-a mai reţinut, totodată, că prin emiterea celor două acte administrative s-a urmărit o mai bună organizare a învăţământului preuniversitar, de către inspectoratele şcolare, în vederea îmbunătăţirii activităţii şcolare, prin crearea posibilităţii de stabilizare a cadrelor didactice, ocuparea posturilor libere cu personal calificat şi în zonele rurale şi pentru încadrarea în prevederile bugetare alocate unităţilor din învăţământ.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 7, 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiindcă nu răspunde criticilor aduse prin cererea în anulare formulată, ci se limitează la afirmaţia că ordinele ministeriale în discuţie sunt conforme cu dispoziţiile Legii nr. 128/1997 şi Legii nr. 84/1995, iar, pe de altă parte, conţine aprecieri străine de cauza dedusă judecăţii, întrucât reţine că revenirea la situaţia anterioară (prin anularea actelor administrative contestate) ar fi practic imposibilă, pentru că ar crea o dereglare generală în sistemul de învăţământ preuniversitar.
Critica referitoare la lipsa de temei legal al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) este argumentată de recurentă, prin aceea că Ordinele nr. 4926/2002 şi nr. 4927/2002, emise de fostul ministru al educaţiei şi cercetării, au fost date cu nesocotirea prevederilor art. 10 alin. (1) din Statutul personalului didactic. Aceasta, întrucât elimină complet detaşarea în interesul învăţământului şi detaşarea la cerere, îngrădeşte libertatea de pretransferare a cadrelor didactice titulare în unităţi de învăţământ din mediul urban, în alte localităţi urbane şi exclude posibilitatea pretransferării în localitatea urbană, în care solicitantul îşi are domiciliu.
În fine, evocarea art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este motivată prin omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate a Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi a Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, pe anul şcolar 2003 – 2004, precum şi asupra capătului de cerere privind constatarea nulităţii acestei din urmă metodologii.
Examinând sentinţa, în raport cu creditele formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 aprilie 2003, reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat pe anul 2003 - 2004, aprobată prin Ordinul nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, al ministrului educaţiei şi cercetării şi a Calendarului mişcării personalului director în anul 2003 - 2004, aprobate prin ordinul aceluiaşi ministru, nr. 4926 din 14 noiembrie 2002.
S-a mai solicitat „modificarea (constatarea nulităţii) Metodologiei privind cifra de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor din învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2003 - 2004", fără a se menţiona actul de putere prin care această documentaţie a fost aprobată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca „înainte de a trece la analiza fondului", să se constate „existenţa excepţiei de ilegalitate a celor două Metodologii mai sus menţionate, care au stat la baza Ordinelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4926 şi nr. 4927/2000".
Din petitul acţiunii şi din actele depuse la dosar rezultă că ordinele ministeriale în discuţie au aprobat o Metodologie (privind mişcarea personalului didactic) şi un Calendar, documentul privitor la cifra de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar fiind aprobat prin Ordinul nr. 3213, emis la 31 ianuarie 2003 şi necontestat în prezenta cauză.
Mai rezultă, de asemenea, că ordinele atacate prin cererea de chemare în judecată şi-au produs efectele, mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar fiind finalizată, inclusiv prin repartizarea computerizată a candidaţilor declaraţi admişi la concursul naţional unic de titularizare.
În ce priveşte Metodologia referitoare la cifra de şcolarizare şi stabilirea reţelei de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2003 - 2004, se constată că ea reprezintă un act premergător hotărârii prin care Guvernul aprobă cifrele de şcolarizare, atât pentru învăţământul preuniversitar, cât şi pentru învăţământul superior de stat, iar pentru anul şcolar/universitar 2003 - 2004 a fost emisă HG nr. 293/2003, care nu a fost însă atacată pentru nelegalitate la instanţa de contencios administrativ.
1. Susţinerea recurentei potrivit căreia sentinţa instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motivări contradictorii şi străine de natura pricinii, este neîntemeiată.
În raport cu criticile formulate prin acţiunea introductivă care vizau antedatarea Ordinelor nr. 4926 şi nr. 4927 din 14 noiembrie 2002 şi introducerea unor condiţii şi criterii care, în opinia reclamatei-recurente, restricţionează sau chiar exclud posibilitatea cadrelor didactice, de pretransferare, detaşare, apropiere de localitatea de domiciliu, ocuparea posturilor prin concurs, hotărârea atacată cuprinde argumente ce stau la baza soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată.
Astfel, în mod justificat s-a reţinut că nerespectarea termenelor pentru adoptarea Calendarului şi Metodologiei nu constituie motiv de nulitate, întrucât termenele în discuţie sunt de recomandare, nu de decădere.
Tot astfel, în mod corect s-a reţinut că strategia şi măsurile pentru stabilizarea cadrelor didactice ocuparea posturilor vacante cu personal calificat (pe criterii de competenţă) şi încadrarea în fondurile bugetare alocate unităţilor de învăţământ nu constituie încălcări ale Legii învăţământului nr. 84/1995 sau ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ci precizări şi detalieri ale normelor acestora.
Faptul că în considerentele sentinţei s-a menţionat şi o situaţie ipotetică, aceasta nu înseamnă, cum pretinde recurenta, că soluţia se fundamentează pe argumente străine cauzei, ci, dimpotrivă, întăreşte argumentele de fond care au determinat constatarea că actele administrative atacate, care şi-au produs efectele, sunt legale.
2. Nici motivele referitoare la lipsa de temei legal al hotărârii nu pot fi primite, întrucât, cum deja s-a arătat, condiţiile prevăzute în Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 4927/2002, privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, nu restrâng drepturi ale personalului didactic, ci impun criterii şi condiţii pentru asigurarea stabilităţii, ocuparea posturilor prin concurs, asigurarea cu personal calificat şi în zonele rurale, respectarea fondurilor bugetare alocate.
3. Excepţia de ilegalitate constituie, în adevăr, un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces în curgere pentru alte temeiuri, decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părţi, ameninţată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără, invocând acest viciu şi cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluţionarea speţei.
Este, aşadar, un control indirect al actului administrativ, într-un proces în care nu s-a cerut anularea respectivului act, ca nelegal.
Or, în cauză, prin acţiunea introductivă s-a solicitat anularea Ordinelor nr. 4926 şi nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, prin care s-au aprobat Calendarul mişcării personalului didactic în anul şcolar 2003 - 2004 şi, respectiv, Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astfel că instanţa de contencios administrativ a avut de cercetat şi a constatat pe cale directă, legalitatea actelor administrative atacate, neputând examina legalitatea lor şi pe cale incidentală, indirectă.
4. Susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privitor la Metodologia de fundamentare a cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, pentru anul şcolar 2003 - 2004 este nefondată, întrucât o astfel de cerere nu a fost făcută în mod lămurit şi vădit neîndoielnic.
Este adevărat că în petitul acţiunii s-a solicitat „modificarea (constatarea nulităţii) metodologiei" mai sus menţionate cu motivarea că „are consecinţe grave asupra procesului de învăţământ, este în contravenţie cu Legea învăţământului nr. 84/1995 şi aduce prejudicii, cadrelor didactice şi bunei organizări a sistemului".
O astfel de solicitare, care excede Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, întrucât are în vedere un documentar întocmit în vederea emiterii unui act administrativ, şi nu un act administrativ producător de efecte juridice proprii, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ.
Aşa fiind, problema metodologiei în discuţie a fost tratată de instanţa de fond, ca pe un argument în susţinerea cererii în anulare a Ordinelor nr. 4926 şi nr. 4927 din 14 noiembrie 2002, emise de ministrul educaţiei şi cercetării, iar nu ca un capăt de cerere distinct.
Faţă de cele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, iar recursul, nefondat şi, ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Federaţia S.H., cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1495 din 1 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
