ICCJ. Decizia nr. 1552/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1552/2005
Dosar nr. 2432/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 492/PI din 16 decembrie 2003, pronunţată în fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea SC A. SRL Reşiţa, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi Administraţia Financiară Reşiţa, ca nefondată.
În motivare, s-a reţinut că activitatea desfăşurată de reclamantă în primele 6 luni de la înfiinţare, a fost preponderent comercială, încât, potrivit art. 5 lit. d) din Legea nr. 12/1991, beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, doar 6 luni, astfel cum au constatat şi organele fiscale şi de contencios fiscal, prin actele atacate.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, conform art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele depuse la dosar, se susţine că rediscutarea caracterului (naturii) activităţii desfăşurate în perioada iunie 1991 - februarie 1994, la 7 ani de la înfiinţarea societăţii şi după ce organele jurisdicţionale ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş Severin au soluţionat definitiv problema în discuţie, admiţându-i contestaţia şi exonerând-o de plata impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere, este nelegală în raport cu prevederile art. 26 din OG nr. 70/1994, privind termenul de prescripţie de 5 ani pentru stabilirea impozitului pe profit şi regula autorităţii de lucru judecat.
Că, instanţa de fond a înlăturat nejustificat concluziile expertizei tehnice potrivit cărora societatea reclamantă a avut în primul an de la înfiinţare, o activitate predominantă de construcţii-montaj, schimbarea ponderii de către organele financiare, în favoarea activităţilor de natură comercială, datorându-se neluării în calculul veniturilor, a sumei de 51.700 lei, plătită pentru proiectul lucrării de construcţie a şarpantei efectuate la Grădiniţa nr. 9, Reşiţa.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Probele administrate în cauză atestă faptul că în perioada 1 iunie 1991 - 1 februarie 1994, reclamanta-recurentă a fost verificată de inspectori de specialitate ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin, în trei rânduri, de fiecare dată constatându-se că activitatea desfăşurată a fost preponderent în domeniul construcţiilor, societatea beneficiind, astfel, de scutire la plata impozitului pe profit pe timp de 5 ani, conform art. 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991.
Cu ocazia controlului efectuat la 1 februarie 1994, de Garda Financiară, secţia Caraş-Severin, s-a verificat şi ponderea veniturilor obţinute de reclamantă, în primele 6 luni de la înfiinţare (1 iunie 1991 - 30 noiembrie 1991), constatându-se că 50,1% dintre acestea provin din activităţi comerciale. Prin urmare, s-a apreciat că scutirea la plata impozitului pe profit operează numai pe timp de 6 luni, conform art. 5 lit. c) din Legea nr. 12/1991, astfel încât pentru perioada următoare, societatea datorează 30.220.759 lei cu titlu de impozit pe profit şi 32.785.684 lei, majorări de întârziere.
Actul de control întocmit de comisionari ai gărzii financiare a fost contestat potrivit art. 13 din Legea nr. 30/1991, reclamanta fiind exonerată de plata sumelor mai sus menţionate.
Soluţia de admitere a contestaţiei nu a fost atacată de Garda Financiară, la instanţele judecătoreşti competente. Chiar dacă această soluţie nu poate fi invocată ca autoritate de lucru judecat, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, ea poate fi opusă organelor fiscale pentru că dispoziţiile legale (art. 13 din Legea nr. 30/1991), privitoare la termenele şi căile de urmat, sunt obligatorii, atât pentru contribuabili, cât şi pentru organele de control financiar. Altfel, s-ar ajunge la o încălcare a principiilor legalităţii şi stabilităţii raporturilor juridice de drept financiar-fiscal.
Ulterior, la 12 februarie 1997, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin a reverificat încadrarea activităţii desfăşurate de reclamantă în primele 6 luni de activitate, constatând, asemănător Gărzii Financiare, că aceasta este preponderent de natură comercială, întrucât a adus venituri de 1.280.428 lei, faţă de veniturile realizate din construcţii-montaj, care totalizează 1.236.897 lei.
Prin actul de control întocmit şi înregistrat sub nr. 129 din 14 februarie 1997, nu s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina societăţii comerciale controlate. Dar asemenea obligaţii nici nu puteau a fi stabilite în mod legal pentru perioada în discuţie, întrucât, potrivit art. 25 din OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, termenul de prescripţie pentru stabilirea impozitelor prevăzute în prezenta ordonanţă este de 5 ani.
Procesul-verbal nr. 129/1997 a fost contestat de reclamantă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin care, prin dispoziţia nr. 38 din 12 iunie 2000, a respins contestaţia, ca nefondată. Organul financiar şi-a argumentat soluţia, prin aceea că în primele 6 luni de la înfiinţare, societatea comercială în cauză a desfăşurat activitate preponderent comercială, veniturile realizate din aceasta fiind în procent de 50,82%. În plus, s-a constatat şi faptul că nu deţinea utilaje specifice lucrărilor de construcţii-montaj, nu folosea salariaţi cu profesii specifice construcţiilor şi nu avea contracte de subantrepriză.
Nemulţumită de soluţia dată contestaţiei, reclamanta a formulat, conform art. 4 din Legea nr. 105/1977, plângere la Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia nr. 1470 din 30 octombrie 2000, plângerea a fost respinsă, reţinând în esenţă, motivarea din procesul-verbal nr. 129/1997 şi din dispoziţia nr. 38/2000.
Deşi prin aceste acte administrative nu au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina societăţii comerciale, aceasta le-a atacat la instanţa de contencios administrativ şi fac obiectul procesului de faţă.
Recursul este justificat, întrucât procesul-verbal nr. 129 din 14 februarie 1997, menţinut prin dispoziţia nr. 32/2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş Severin şi Decizia nr. 1470/2000, a Ministerului Finanţelor Publice, au constituit temeiuri pentru stabilirea, la cererea Serviciului Revizie Fiscală şi Contestaţii din cadrul Direcţiei finanţelor publice judeţene, a unor obligaţii bugetare în sarcina reclamantei, în sumă de 362.318.479 lei reprezentând impozit pe profit şi 304.954.872 lei majorări de întârziere, ceea ce constituie, de fapt, aplicarea pe cale ocolită a unui impozit, peste termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de lege.
În ce priveşte caracterul activităţii desfăşurate de reclamantă în primele 6 luni de la înfiinţare, se constată că aceasta a fost preponderent de construcţii-montaj (50,1%), lucrările executate fiind asfaltarea terenurilor de sport, executarea de şarpante şi învelitori la clădiri, lucrări de reabilitare a instalaţiilor de căldură.
În acest sens sunt actele de control şi de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva constatării Gărzii Financiare, la 1 februarie 1994, referatul nr. 1031 din 4 martie 1994 al Serviciului de revizie fiscală şi contestaţii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş Severin, precum şi raportul de expertiză tehnică.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi în consecinţă, va fi casată sentinţa atacată şi pe fond, va fi admisă acţiunea şi vor fi anulate ca nelegale, actele administrative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 492/P.I. din 16 decembrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea şi anulează actele administrative atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2005. Contencios. Anulare Metodologie... | ICCJ. Decizia nr. 1553/2005. Contencios. La încheiere (anulare... → |
|---|
