ICCJ. Decizia nr. 1554/2005. Contencios. Anulare acte de control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1554/2005
Dosar nr. 2946/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 martie 2001, reclamanta F.S. a solicitat anularea actului constatator nr. 189 din 6 aprilie 2000, întocmit de Biroul Vamal Reşiţa, a deciziei nr. 64 din 19 iunie 2000, emisă de Direcţia Regională Vamală Timişoara şi a deciziei nr. 2496 din 10 octombrie 2000, emisă de Direcţia Generală a Vămilor şi constatarea că nu are calitatea de debitoare a obligaţiilor stabilite prin actul constatator contestat.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că i-a fost donat un autoturism, de către un cetăţean austriac şi că nelegal a fost obligată să plătească suma de 16.343.506 lei, cu titlu de taxe vamale, comisioane şi accize şi suma de 21.182.848 lei, cu titlu de majorări de întârziere, cu toate că acest bun nu a fost introdus în circuitul civil, fiind destinat unei persoane juridice nonprofit.
Mai arată că, în cazul în care se datorează taxe vamale şi celelalte sume pretinse, obligaţia plăţii acestora revenea persoanei care a introdus autoturismul în ţară.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 392 din 16 octombrie 2001, a admis acţiunea, anulând actele contestate.
Recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, a fost admis prin Decizia nr. 3161 din 14 octombrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, reţinându-se că litigiul nu a fost soluţionat şi în contradictoriu cu Biroul Vamal Reşiţa, emitentul actului constatator atacat.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 3/P.I. din 13 ianuarie 2004, a admis acţiunea precizată, în sensul că a anulat actul constatator şi cele două decizii contestate, cu privire la obligarea reclamantei, la plata sumei de 37.526.354 lei reprezentând taxe vamale şi majorări de întârziere.
Instanţa reţine că actul constatator şi actele administrative jurisdicţionale s-au emis ca urmare a unei interpretări greşite a dispoziţiilor legale în materie, autoturismul fiind importat în regim de scutire de la plata taxelor vamale, conform art. 5 din OG nr. 26/1993, el fiind deja proprietatea reclamantei, la momentul introducerii lui în ţară şi nici nu a fost înstrăinat ulterior.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Regională Vamală Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs priveşte tardivitatea introducerii acţiunii, recurenta susţinând că reclamanta a introdus acţiunea, peste termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei emise de Direcţia Generală a Vămilor.
În ce priveşte fondul cauzei, arată că autoturismul a fost introdus în ţară la o dată anterioară depunerii declaraţiei vamale, când nu s-a solicitat nici un fel de regim vamal şi că, ulterior stabilirii regimului de admitere temporară, autoturismul a fost donat reclamantei, cu documente întocmite în România.
Susţine că prin schimbarea destinaţiei autoturismului introdus în ţară, în regim de admitere temporară, ia naştere datoria vamală conform art. 141 din Legea nr. 141/1997 şi cum titularul declaraţiei vamale, care a solicitat regimul vamal de import, este reclamanta, aceasta este considerată ca debitor al datoriei vamale, eventual în solidar cu donatorul.
Analizând motivele de recurs invocate, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
În ce priveşte tardivitatea introducerii acţiunii, excepţie invocată de recurentă, se reţine că instanţa de fond a apreciat corect că este neîntemeiată, deoarece acţiunea s-a depus la instanţă în interiorul termenului legal de 30 de zile, de la data înregistrării deciziei Direcţiei Generale a Vămilor, la intimată, termen prevăzut de art. 5 din Legea nr. 28/1990.
Dar pe fondul cauzei, recursul este întemeiat.
Astfel, se reţine că cetăţeanul austriac G.M. a intrat în România cu autoturismul marca V., an fabricaţie 1986, fără să solicite acordarea vreunui regim vamal pentru autoturism, fiind considerat ca turist şi din acest motiv nu a fost impus la plata taxelor vamale pentru autoturismul respectiv.
După introducerea autoturismului în ţară, acesta l-a donat intimatei, la 14 aprilie 1998, aşa cum rezultă din actul de donaţie autentificat sub nr. 1350, de către Biroul Notarului Public S.A.
Ulterior, reprezentantul intimatei s-a prezentat la Biroul Vamal Reşiţa, unde a dat declaraţia vamală de import din 15 aprilie 1998 şi în care a menţionat că autoturismul l-a primit prin donaţie, de la G.M.
Conform prevederilor art. 19 din Anexa nr. 6 la HG nr. 626/1997, „Mijloacele de transport şi remorcile acestora, înmatriculate în străinătate, pot fi introduse temporar în România, fără garantarea drepturilor de import şi fără formalităţile vamale, dacă aparţin persoanelor cu domiciliul în străinătate sosite în ţară ca turişti".
Dar, pentru astfel de autoturisme nu se pot întocmi ulterior acte prin care să se schimbe destinaţia, art. 284 alin. (2) din HG nr. 626/1997, prevăzând că mijloacele de transport aflate în regim de admitere temporară (cum a fost în cazul de faţă), nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau juridice domiciliate sau cu reşedinţa în România.
Art. 286 lit. c) din aceeaşi hotărâre a prevăzut că pentru scutirea de la plata taxelor vamale, autoturismul să fie înmatriculat în afara teritoriului României, pe numele unei persoane din afara acestui teritoriu sau dacă nu este înmatriculat în străinătate, să aparţină unei persoane stabilită în străinătate.
Cum autoturismul a fost introdus în ţară, de cetăţeanul străin, care avea calitatea de turist, el a fost admis în regim de admitere temporară, fără plata drepturilor de import şi fără formalităţi de vămuire.
Însă, ulterior s-a schimbat destinaţia autoturismului, el fiind donat intimatei, astfel că din acest motiv apare datoria vamală, conform prevederilor art. 141 din Legea nr. 141/1997, urmare a schimbării regimului vamal.
Ca atare, corect a stabilit organul vamal, prin actul constatator nr. 189 din 6 aprilie 2000, taxe vamale, comision şi accize pentru autoturism, în sumă de 16.643.222 lei, din care s-a achitat suma de 299.716 lei, rămânând de plată suma de 16.343.506 lei.
De asemenea, pentru neplata la timp a acestei datorii, s-au calculat majorări de întârziere, în sumă de 21.182.848 lei.
Contestaţiile formulate de intimată împotriva acestei impuneri, au fost respinse justificat, prin Decizia nr. 64 din 19 iunie 2000, emisă de Direcţia Regională Vamală Timişoara şi prin Decizia nr. 2496 din 10 octombrie 2000, emisă de Direcţia Generală a Vămilor.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art. 312 şi 314 C. proc. civ., să se admită recursul, să fie casată sentinţa şi pe fond, să se respingă acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 3/P.I. din 13 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2005. Contencios. La încheiere (anulare... | ICCJ. Decizia nr. 1562/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
