ICCJ. Decizia nr. 155/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 155/2005
Dosar nr. 7984/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 447, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea reclamantei D.T., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a anulat Ordinul nr. 256/C din 23 ianuarie 2004, obligând pârâtul la emiterea unui nou ordin în favoarea reclamantei, prin care să se prevadă adaosul de 15% la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Pentru a hotărî în acest fel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că reclamanta a fost numită ca judecător, în anul 2004, după ce anterior funcţionase ca notar şi avocat şi deşi avea o vechime în magistratură şi alte funcţii juridice, de aproape 20 de ani, i s-a acordat un adaos la indemnizaţia de încadrare brută lunară, de numai 10%, corespunzător unei vechimi cuprinse între 10 şi 15 ani, în considerarea faptului că perioadele în care a funcţionat ca notar şi avocat, nu fac parte din vechimea efectivă în magistratură şi nu pot constitui temei al acordării indemnizaţiei solicitate.
Apreciind, însă, că distincţia făcută de pârâtul Ministerul Justiţiei, între noţiunile de vechime efectivă şi vechimea în magistratură excede voinţei legiuitorului, voinţă ce rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor OUG nr. 177/2002 şi creează premiza ca legea să fie aplicată diferenţiat în situaţii identice, curtea de apel a constatat acţiunea, întemeiată, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 154 din Constituţia României, potrivit cu care legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin actualei Constituţii.
În acest sens, în măsura în care OUG nr. 177/2002 conţine reglementări care ar crea premiza inegalităţii aplicării legii, acestea se consideră implicit abrogate la data intrării în vigoare a Constituţiei revizuite a României.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, pârâtul-recurent Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi pentru a fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a susţinut că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 256/C/2004, doamnei D.T. i s-a acordat un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, corespunzătoare vechimii efective în magistratură, perioadele în care şi-a desfăşurat activitatea în calitate de avocat, consilier juridic şi arbitru de stat, neputând fi luate în calcul la stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare, pentru că potrivit art. 5 din OG nr. 83/2000, nu reprezintă vechime efectivă în funcţiile prevăzute la art. 42 şi 43 din Legea nr. 92/1992, situaţia fiind, deci, diferită faţă de vechimea în magistratură stabilită conform art. 44 din Legea nr. 92/1992.
A mai arătat recurentul, că raţiunea acestui text a fost aceea de a acorda o salarizare diferenţiată în funcţie de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror, şi cea desfăşurată în celelalte funcţii de specialitate juridică.
Examinând soluţia pronunţată în cauză, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate, şi cu dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este fondat, pentru următoarele consideraţiuni.
Potrivit art. 4 alin. (1) din OUG nr. 177/2002, privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, act normativ în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, care a abrogat prevederile art. 5 din OG nr. 83/2000, magistraţii beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent sau personal asimilat magistraţilor, de majorări (adaosuri) ale indemnizaţiei stabilite conform art. 3 alin. (2), calculate în procente, la indemnizaţia brută, după cum urmează:
-de la 5, la 10 ani - 5%;
-de la 10, la 15 ani -10%;
-de la 15, la 20 ani - 15%;
-peste 20 de ani - 20%.
De reţinut însă, că şi această ordonanţă se referă la magistraţii cu vechime efectivă în funcţie de judecător, procuror, magistrat asistent sau personal asimilat magistraţilor. Cu privire la această ultimă categorie, Legea nr. 92/1992, republicată şi modificată, stabileşte că este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiei, atât personalul de specialitate juridică de execuţie şi conducere, cât şi personalul de instruire şi conducere de specialitate juridică din cadrul I.N.M., indiferent de vechime.
Rezultă, aşadar, că funcţiile anterior avute de reclamantă, de avocat şi/sau de notar, nu pot constitui nici vechime efectivă, în magistratură potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992 şi nu sunt incluse nici în categoria vechimii asimilate potrivit art. 43 din aceeaşi lege, astfel că în sensul art. 4 din OUG nr. 177/2002 nu se poate vorbi de îndeplinirea condiţiilor de vechime efectivă pentru acordarea majorării de indemnizaţie la 20%, cum s-a solicitat.
Este de menţionat şi împrejurarea că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti (republicată), în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat în cauza de faţă, se referă tot la vechimea efectivă în magistratură, ce urmează a fi luată în calculul adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară a magistraţilor, intenţia legiuitorului ce transpare ca atare şi din cuprinsul Legii nr. 92/1992, fiind aceea de a acorda acest adaos, numai în raport cu activitatea efectiv desfăşurată în funcţiile de judecător, procuror sau funcţii asimilate, ca semn de recunoaştere a fidelităţii şi stabilităţii faţă de aceste funcţii.
Pentru cele menţionate, Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentinţa nr. 447/2004, a Curţii de Apel Craiova, iar pe fond, va respinge ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei-intimate D.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 447 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de D.T.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 1550/2005. Contencios. Anulare dispoziţie de... → |
|---|
