ICCJ. Decizia nr. 1579/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1579/2005
Dosar nr. 5224/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1222, pronunţată la data de 15 octombrie 2003, în dosarul nr. 5496/2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, judecând după casare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.F. SA Cluj Napoca, continuată de succesoarea acesteia SC E.B. SA Cluj Napoca şi a anulat parţial, Decizia nr. 1176 din 8 septembrie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, dispoziţia nr. 52 din 27 aprilie 2000, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi hotărârea nr. 153 din 9 decembrie 1999, emisă de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, înlăturând obligaţia de plată stabilită în sarcina reclamantei, pentru sumele de 11.874.695.734 lei, cu titlu de T.V.A. şi 20.972.780.815 lei, cu titlu de majorări de întârziere.
Totodată, a dispus obligarea Ministerului Finanţelor Publice să restituie suma de 985.424.296 lei, reprezentând taxe de timbru în căile administrativ-jurisdicţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 1999, organele de control din cadrul Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca au constatat în sarcina fostei SC D.F. SA Cluj Napoca, pentru perioada supusă controlului, 1 iulie 1993 - 30 aprilie 1999, obligaţii bugetare în sumă de:
- 12.338.845.232 lei, T.V.A.;
- 21.755.699.832 lei, majorări de întârziere;
- 1.070.622.096 lei, T.V.A. aferentă importurilor de servicii;
- 2.549.328.555 lei, majorări de întârziere aferente.
Constatările organelor de control şi sumele stabilite ca obligaţii bugetare în sarcina reclamantei, au fost menţinute în căile de atac administrative, exercitate în faţa Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice.
Rejudecând cauza după o primă casare cu trimitere, curtea de apel a reţinut, în primul rând, că reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A., începând cu data de 1 iulie 1993.
Referitor la suma de 12.338.845.292 lei, instanţa de fond a reţinut că reprezintă T.V.A. calculată pentru veniturile obţinute de reclamantă, în perioada iulie 1993 - 1 noiembrie 1998, prin vânzări de bunuri mobile şi imobile prin executarea silită făcute cu aprobarea judecătorului sindic, reclamanta aflându-se în procedura de reorganizare, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 13 din OG nr. 3/1992, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 23 iulie 1997, a Ministerului Finanţelor Publice.
În esenţă, a motivat instanţa de fond, reclamanta nu datorează T.V.A. şi nici majorări de întârziere, pentru veniturile obţinute din transferul dreptului de proprietate prin executare silită, făcută cu aprobarea judecătorului sindic.
Referitor la suma de 1.070.622.096 lei, reprezentând T.V.A. aferentă importurilor de servicii, instanţa de fond a motivat că acele servicii reprezentau activităţi specifice bancare care sunt scutite potrivit art. 47 din HG nr. 512/1998 şi, pe cale de consecinţă, nu sunt datorate nici majorările de întârziere aferente acestei sume.
În final, a motivat instanţa de fond, reclamanta datorează, în conformitate cu concluziile expertului contabil, suma de 1.534.771.594 lei, T.V.A. şi 3.332.247.572 lei, majorări de întârziere aferente.
În temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 105/1997, instanţa de fond a dispus ca ministerul pârât să restituie reclamantei, taxele de timbru achitate în căile administrative, corespunzătoare valorii pretenţiilor admise.
Împotriva acestei soluţii au formulat recursuri Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi, respectiv, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, care au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi au susţinut în esenţă următoarele:
- referitor la sumele de 11.516.081.737 lei şi 358.613.996 lei, cu majorările de întârziere aferente calculate, instanţa de fond a reţinut greşit că ar fi aferente unor venituri realizate din executări silite şi că ar fi fost aplicabile prevederile art. 13 din OG nr. 3/1992;
- referitor la suma de 464.149.498 lei T.V.A., cu majorările de întârziere aferente calculate, instanţa a reţinut greşit că veniturile ar fi fost obţinute din activităţi specific bancare, fiind vorba de prestări de servicii de transporturi, xerox, închirieri de spaţii;
- referitor la suma de 1.070.622.096 lei T.V.A. aferentă importurilor de prestări servicii, instanţa trebuia să constate că veniturile din astfel de importuri sunt impozabile, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) şi art. 8 din OG nr. 3/1992.
Recursurile sunt întemeiate, în măsura şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Organele de control au calculat T.V.A. suplimentară, în sumă de 11.516.081.737 lei, plus 358.613.996 lei, aferentă veniturilor pe care recurenta-reclamantă le-a obţinut în perioada supusă controlului, din vânzări de bunuri mobile şi imobile în executarea creanţelor băncii.
Intimata-reclamantă şi expertul contabil au susţinut, iar instanţa şi-a însuşit această susţinere, că vânzările respective de bunuri mobile şi imobile ar reprezenta executări silite exceptate de la plata T.V.A., fiind efectuate în cadrul procesului de executare silită din dosarul de reorganizare judiciară nr. 4223/1996, al Tribunalului Cluj, cu aprobarea judecătorului sindic.
Dar, din actele şi lucrările dosarului rezultă că veniturile respective au fost obţinute de bancă, din vânzarea bunurilor mobile şi imobile constituite ca garanţii de către clienţii băncii, pentru garantarea creditelor obţinute, dar pe care nu le-au mai rambursat.
Este adevărat că Decizia nr. 8/1996, a Ministerului Finanţelor, pentru aplicarea art. 13 din OG nr. 3/1992 privind T.V.A., Decizia nr. 9/1997 şi pct. 1.3 din Normele de aplicare a OG nr. 3/1992, aprobate prin HG nr. 512/1998, au prevăzut că atunci când transferul dreptului de proprietate se realizează prin executare silită, operează o scutire de T.V.A. în anumite condiţii.
Dar, în cauză nu există nici un temei faptic sau legal care să susţină ideea că veniturile respective ar fi fost obţinute prin operaţiuni de executare silită în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, banca înţelegând ca pentru executarea creanţelor sale, să procedeze la vânzarea bunurilor mobile şi imobile pe care debitorii săi le-au constituit drept garanţii pentru creditele primite.
Or, soluţia aleasă de bancă, chiar şi în perioada în care se afla în procedura de reorganizare judiciară, nu reprezintă transferuri de proprietate prin executare silită.
2. În ceea ce priveşte suma de 464.149.498 lei reprezentând T.V.A. aferentă veniturilor obţinute de bancă din operaţiuni de prestări servicii constând în xerox, închirieri de spaţii, transporturi, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că intimata-reclamantă nu ar datora această sumă şi nici majorările de întârziere, deşi aceste activităţi nu sunt specific bancare şi nici nu erau cuprinse în statutul societăţii, ca obiect specific bancar.
Or, potrivit pct. 4.7 lit. f) din Normele aprobate prin HG nr. 512/1998, băncile sunt scutite de T.V.A. pentru activităţile permise băncilor de Legea bancară nr. 58/1998, cu excepţia prestărilor de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de societăţile bancare.
În concluzie, criticile recurentelor sunt întemeiate pentru situaţiile prezentate la pct. 1 şi 2 al acestor considerente, intimata-reclamantă datorând bugetului de stat, sumele de 12.338.845.232 lei T.V.A., plus majorările de întârziere, de 21.755.699.832 lei.
3. În ceea ce priveşte criticile referitoare la suma de 1.070.622.096 lei, reprezentând T.V.A., calculată pentru importurile de prestări servicii, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceste operaţiuni sunt scutite de T.V.A., criticile recurentelor fiind neîntemeiate.
Este adevărat că potrivit art. 2 lit. c) din OG nr. 3/1992, republicată, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operaţiunile privind importul de bunuri şi servicii.
Dar, în cauză este necontestat că importurile efectuate în perioada 1994 - 1999 au avut ca obiect, activităţi de prelucrare de date şi furnizare de informaţii exclusiv bancare, aferente operaţiunilor efectuate la bănci din străinătate, de către clienţii băncii, ceea ce atrage incidenţa prevederilor pct. 4.7 lit. f) din Normele aprobate prin HG nr. 512/1998, fiind vorba de servicii efectuate în exclusivitate de societăţile bancare.
În concluzie, banca intimată va rămâne exonerată de plata sumei de 1.070.622.096 lei T.V.A. şi 2.549.328.555 lei majorări de întârziere, cu privire la care soluţia instanţei este legală şi temeinică.
4. Cu privire la dispoziţia instanţei de fond de restituire a taxelor de timbru achitate în căile administrative, recursurile nu conţin nici o critică şi nu s-a formulat nici o cerere de către recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 1222 din 15 octombrie 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligaţia de plată stabilită în sarcina reclamantei, pentru suma de 1.070.622.096 lei, T.V.A. şi 2.549.328.555 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2005. Contencios. Anulare dispoziţie de... | ICCJ. Decizia nr. 1591/2005. Contencios. Anulare măsură... → |
|---|
