ICCJ. Decizia nr. 1568/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1568/2005

Dosar nr. 7294/2004

Şedinţa publică din 10 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 5058 din 9 iulie 2003, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul F.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 6303 din 2 iunie 2003, emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 673 din 20 mai 2004, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul F.V., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că persecuţia etnică exercitată asupra sa ar fi determinat schimbarea domiciliului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul F.V., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, fiind angajat al Flotilei de aviaţie Cluj, din anul 1939, la data 30 august 1940, urmare a Dictatului de la Viena, a fost mutat cu serviciul, odată cu unitatea militară unde funcţiona.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.

Or în cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi suferit persecuţii etnice. Din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor, actele de stare civilă ale reclamantului, coroborate cu carnetul de muncă, fişa de evidenţă şi fişa de pensie a acestuia, rezultă cu caracter unitar, împrejurarea că reclamantul a fost încorporat în perioada 1 martie 1939 - 1 martie 1942, pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, iar ulterior, începând cu data de 23 martie 1943, a fost angajat la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie Cluj-Napoca, unitate care a fost evacuată la data de 31 august 1940, aşa cum reiese din adresa nr. 3318/2004, a U.M. 02405 Piteşti.

În concluzie, nu persecuţia etnică a determinat schimbarea domiciliului reclamantului, nefiind dovedit vreun motiv de persecuţie etnică, la data angajării sale în cadrul Flotilei de aviaţie, aceasta fiind mutată în localitatea Mediaş.

Aşadar, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de F.V. împotriva sentinţei civile nr. 673 din 20 mai 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1568/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs