ICCJ. Decizia nr. 1570/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1570/2005
Dosar nr. 7296/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 5066 din 18 februarie 2004, reclamanta T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12047 din 30 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 692 din 25 mai 2004, a admis acţiunea reclamantei T.E., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă, a anulat hotărârea nr. 12047 din 30 octombrie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată, pe perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2003.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, gospodăriile din partea nordică a satului Vişag (localitatea de domiciliu a reclamantei) s-au aflat sub ocupaţie hortystă, populaţia fiind nevoită să se refugieze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că sentinţa este lipsită de temei legal, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei a avut loc în luna decembrie 1940, din localitatea Vişag, aflată sub administraţia statului român, în Cluj, localitate aflată sub ocupaţia regimului austro-ungar.
Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin art. 6 din ordonanţă s-a stabilit că: „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În cauză se constată că reclamanta nu a depus un înscris oficial eliberat de organul competent, pentru a dovedi susţinerile sale; nu s-a depus nici o dovadă privind luarea în evidenţă a reclamantei şi eventual a familiei sale pe timpul refugiului. Din declaraţiile martorilor T.. şi L.A. nu rezultă că martorii au fost şi ei persoane strămutate, îndreptăţite la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, după cum nu s-au depus nici Listele eliberate de Arhivele Statului - Regiunea Cluj, din care rezultă, potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, că în luna decembrie 1940, localitatea Vişag se afla sub administraţia statului român.
Faţă de cele de mai sus, era necesar să se dispună completarea materialului probator, pentru a se stabili dacă acţiunea formulată este întemeiată.
Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 313 şi 315 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 692 din 25 mai 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1571/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
