ICCJ. Decizia nr. 1569/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1569/2005
Dosar nr. 7295/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată sub nr. 2506 din 9 februarie 2004, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul H.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12710 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea statutului de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 654 din 18 mai 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 12710 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, statutul de refugiat pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, în luna martie 1940, reclamantul împreună cu familia sa, s-a refugiat din satul Bologa, judeţul Cluj, în comuna Săcuieu, judeţul Cluj, pentru a evita persecuţiile etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că aceasta este lipsită de temei legal şi s-a pronunţat în lipsa documentelor cerute de lege, care să facă dovada persecuţiei etnice suferită de reclamant.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin art. 6 din ordonanţă s-a stabilit că: „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În cauză se reţine că, reclamantul nu a depus nici un act oficial eliberat de organul competent, pentru a dovedi susţinerile sale; nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte unde era domiciliat reclamantul, la data plecării în refugiu şi nici vreo dovadă a luării sale în evidenţă pe timpul refugiului. Declaraţiile martorilor P.M. şi G.I. sunt depuse în variante contradictorii, fără ca să rezulte din aceste declaraţii, că martorii au fost şi ei persoane strămutate, îndreptăţite la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Faţă de cele de mai sus, era necesar să se dispună completarea materialului probator, pentru a se stabili dacă acţiunea formulată este întemeiată.
Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 7 din OG nr. 105/1999, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 313 şi 315 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 654 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1568/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1570/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
