ICCJ. Decizia nr. 157/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.157/2005
Dosar nr. 7989/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 mai 2004, reclamanta SC R.S. SRL Slatina a chemat în judecată A.R.R. şi filiala Olt a acesteia, solicitând obligarea pârâtelor să-i elibereze licenţă de execuţie pentru activitatea de dispecerat taxi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi deţine licenţă de transport operator, transport de persoane în regim de taxi, seria Px nr. 001379 şi Autorizaţia de transport în regim taxi nr. 10 din 23 decembrie 2003 şi a depus toată documentaţia necesară eliberării licenţei de dispecer taxi, totuşi pârâta refuză nejustificat să-i elibereze licenţa de execuţie pentru activitatea de dispecerat taxi, ignorând faptul că această din urmă activitate este conexă celei dintâi, conform art. 6 lit. f) din Legea nr. 38/2003 şi art. 13 din Normele de aplicare ale acesteia.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 458 din 2 iulie 2004, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că refuzul pârâtei nu poate fi apreciat ca nejustificat şi de natură a vătăma drepturile societăţii, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta posedă recomandarea unei asociaţii profesionale, act necesar la dosarul de autorizare conform dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond, deşi a reţinut corect că activitatea de dispecerat taxi este o activitate conexă celei de operator taxi, totuşi, nu a observat că cele două activităţi au aceeaşi clasificare C.A.E.N. şi că legiuitorul a instituit necesitatea obţinerii unei licenţe speciale, şi pentru activitatea de dispecerat taxi, datorită necesităţii de a se utiliza raţional, disciplinat şi sub control frecvenţele radioelectrice naţionale. Ceea ce, însă, în opinia recurentei, nu presupune şi obţinerea altei recomandări a Camerei taximetriştilor Olt, recomandarea prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. f) din O.M.T.T.C. nr. 1170/2003 şi de art. 3 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 275/2003, al ministrului de resort, fiind unică, atât pentru activitatea de operator taxi, cât şi pentru cea de dispecerat taxi.
Totodată, recurenta-reclamantă susţine că intimatele-pârâte sunt obligate să-i elibereze licenţa pentru dispecerat taxi, chiar dacă, ipotetic, Camera taximetriştilor Olt ar fi recomandat neeliberarea acesteia, întrucât îndeplinea toate condiţiile legale, conform documentaţiei depuse la dosar.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 6 lit. f) din Legea nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, sintagma „dispecerat taxi" desemnează activitatea conexă transportului în regim de taxi care preia telefonic şi transmite comenzile clientului, prin staţia radio de emisie-recepţie, către taximetrist, iar potrivit dispoziţiilor art. 15 din aceeaşi lege, activitatea de dispecerat taxi poate fi executată numai de o persoană juridică română sau de către un operator de transport în regim taxi, în baza licenţei de execuţie distincte, eliberată de A.R.R., pe baza documentaţiei detaliate la lit. a) - f) ale art. 15 alin. (1) (faptul că cele două activităţi necesită licenţe distincte fiind recunoscut chiar şi de recurenta-reclamantă).
Între aceste documente, la lit. e) a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 38/2003, sunt prevăzute documentele solicitate de agenţiile A.R.R., în legătură cu persoana desemnată să conducă activitatea de dispecerat.
Conform art. 20 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 1170/2003, printre documentele care se depun în vederea eliberării licenţei de execuţie, pentru activitatea de dispecerat, este „recomandarea gratuită din partea camerelor taximetriştilor, ca filiale judeţene sau din partea unei societăţi profesionale reprezentative la nivel naţional, prin filialele judeţene".
În cauză, se constată că recurenta-reclamantă nu a prezentat o astfel de recomandare pentru obţinerea licenţei.
În aceste condiţii se reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond, că recurenta-reclamantă nu a depus întreaga documentaţie. Aceasta, întrucât, pe de o parte, legiuitorul a stabilit condiţii speciale pentru obţinerea licenţei pentru activitatea de dispecerat, chiar dacă această activitate este conexă transportului în regim de taxi. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a prezentat la dosarul cauzei, recomandarea Camerei taximetriştilor Olt, deşi chiar Înalta Curte i-a acordat un termen în acest scop (încheierea din 29 noiembrie 2004). Mai mult, reprezentanta recurentei-reclamante, nu numai că nu a prezentat recomandarea, dar nici nu s-a mai prezentat la termenul acordat.
În plus, din adresa nr. 507 din 12 aprilie 2004, rezultă că recomandarea prezentată intimatei-pârâte A.R.R. Olt, a fost doar pentru operator de transport în regim taxi, Camera taximetriştilor precizând la 9 aprilie 2004, că nu s-a eliberat recomandare, şi pentru activitatea de dispecerat.
Prin urmare, constatându-se că toate criticile formulate soluţiei atacate sunt nefondate, iar sentinţa este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., cererea intimatei-pârâte A.R.R., precum şi dovezile privind cheltuielile efectuate, urmează a fi obligată recurenta-reclamantă, la plata către aceasta, a sumei de 9.107.776 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.S. SRL Slatina, împotriva sentinţei civile nr. 458 din 2 iulie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata A.R.R., în cuantum de 9.107.776 lei.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1567/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1573/2005. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
