ICCJ. Decizia nr. 5323/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5323/2005
Dosar nr. 2185/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 15877 din 25 ianuarie 2005, emisă de aceasta din urmă şi pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, determinat de presiunile ce se exercitau asupra românilor şi în contextul evenimentelor tragice ce au avut loc în anul 1944.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 282 din 27 aprilie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 15877 din 25 ianuarie 2005. Totodată, a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a fost nevoit să părăsească, împreună cu familia, localitatea de domiciliu şi a făcut dovada în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut că ulterior judecării cauzei la instanţa de fond, Arhivele Statului le-au comunicat documentul nr. C/2576, din care reiese că localitatea Turda a fost ocupată, doar pentru perioada 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944. A mai susţinut că urmare a acestui fapt se impune revizuirea hotărârii atacate, cu menţiunea, însă, că data de la care s-a dispus recunoaşterea calităţii de refugiat a reclamantului nu poate fi 15 iulie 1944, întrucât acest lucru contravine datelor primite de la Arhivele Statului.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, precum: strămutat, refugiat, deportat etc.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situaţiei de obligare să îşi părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.
În cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul are calitatea de refugiat. Astfel, din declaraţiile martorilor rezultă că acesta s-a refugiat, împreună cu părinţii, din localitatea Turda, judeţul Cluj, în localitatea Mirăslău, judeţul Alba, din cauza trupelor hortyste care ocupau hotarul. Martorii mai arată că şi ei au fost refugiaţi în perioada 15 iulie 1944 - 20 decembrie 1944; prin urmare, au fost în aceeaşi situaţie cu reclamantul, refugiul fiind urmarea persecuţiilor exercitate asupra lor de trupele hortyste.
Rezultă, aşadar, că sub aspectul calităţii de refugiat al reclamantului, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Cât priveşte, însă, data de la care urmează a-i fi recunoscută această calitate, facem precizarea că cele conţinute de documentul nr. C/2576, eliberat de Arhivele Statului, în sensul că „localitatea Turda a fost ocupată doar pentru perioada 5 septembrie 1944 - 5 octombrie 1944", nu pot fi ignorate.
Faţă de această situaţie, recursul Casei Judeţene de Pensii Cluj urmează a fi admis şi a se modifica hotărârea atacată, în sensul că se stabileşte acordarea drepturilor reclamantului, pentru perioada 5 septembrie 1944 - 20 decembrie 1944, când acesta, potrivit declaraţiilor martorilor, s-a întors în Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 282 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că stabileşte perioada pentru care se acordă drepturile cuvenite, ca fiind 5 septembrie 1944 - 20 decembrie 1944.
Menţine celelalte dispoziţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5322/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5324/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|