ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1636/2005
Dosar nr. 8687/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 3 noiembrie 2004, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Timiş, să se dispună anularea hotărârii nr. 9218 din 12 octombrie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a născut în perioada refugiului părinţilor, în urma Dictatului de la Viena, dobândind acelaşi statut personal cu al acestora, anume statutul de refugiat.
Prin sentinţa civilă nr. 451/PI din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului S.I., a anulat hotărârea nr. 9218 din 12 octombrie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 27 ianuarie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor săi, ca urmare a Dictatului de la Viena, suferind vexaţii morale şi materiale, rezultând din condiţia de persoană refugiată/strămutată.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamantul trebuie să beneficieze de actele reparatorii instituite de Statul Român, prin Legea nr. 189/2000, pentru aceste categorii de persoane.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamantul nu este îndreptăţit să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data de 27 ianuarie 1942, în Timişoara, iar părinţii au fost strămutaţi din Oradea, la 17 octombrie 1940. În opinia recurentei, reclamantul nu poate beneficia de drepturile stabilite prin actul normativ menţionat, fiind născut la aproximativ 450 zile după refugiul părinţilor săi.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
Faţă de considerentele expuse, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 451/PI din 16 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1640/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
