ICCJ. Decizia nr. 1640/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1640/2005
Dosar nr. 40/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 2 septembrie 2004, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea deciziei de revizuire nr. 280/11059 din 14 iulie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin hotărârea nr. 12380/11059 din 13 mai 2004, pârâta i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 aprilie 1944 - 5 octombrie 1944, însă prin Decizia de revizuire atacată i-a fost respinsă cererea.
Reclamantul consideră nelegală, Decizia de revizuire, întrucât judeţul Suceava a fost ocupat de armata sovietică, ca urmare a retragerii armatelor germane şi române, comuna Ciprian Porumbescu fiind ocupată de trupele sovietice, în aprilie 1944, iar populaţia evacuată până în luna octombrie 1944.
Prin sentinţa civilă nr. 2185 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a fost evacuat de armata sovietică, în timpul operaţiunilor de război, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, nefiind vorba de persecuţii pe motive etnice.
În consecinţă, instanţa a reţinut că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, neexistând motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că la evacuarea de către trupele sovietice, a locuitorilor comunei Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava, în luna aprilie 1944, nu au existat motive de persecuţie etnică. Recurentul apreciază că strămutarea populaţiei nu a avut legătură cu operaţiunile de război.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Dar acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de-al doilea război mondial.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit consecinţe nefavorabile, decurgând din situaţia de refugiat, dar legiuitorul, prin OG nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, şi acestei categorii de persoane.
Astfel, situaţia în care s-a aflat reclamatul, în perioada aprilie - octombrie 1944, nu poate fi încadrată în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 2185 din 18 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1741/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
