ICCJ. Decizia nr. 1741/2005. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele fiscale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1741/2005
Dosar nr. 8383/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a declarat recurs împotriva deciziei nr. 720 din 21 iulie 2004, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, prin care a fost respinsă întâmpinarea recurentei, pronunţată împotriva deciziei nr. 17 din 4 iunie 2004, a directorului Direcţiei de Control Financiar Ulterior Prahova din cadrul Camerei de Conturi Prahova.
S-a invocat excepţia ilegalităţii protocolului încheiat între Curtea de Conturi şi Ministerul de Justiţie, prin care prima instituţie are competenţă de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea Curţii de Conturi.
S-a menţionat că nu se poate ca printr-un protocol să se creeze o altă competenţă, decât cea instituită de prevederile art. 1 din OUG nr. 117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului Curţii de Conturi, de către instanţele judecătoreşti, aprobată prin Legea nr. 49/2004.
Aşa fiind, a solicitat recurenta, admiterea excepţiei, casarea deciziei nr. 720 din 21 iulie 2004, a Curţii de Conturi şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat admiterea recursului şi anularea deciziei nr. 17 din 4 iunie 2004, a Curţii de Conturi a judeţului Prahova.
Sub acest aspect, recurenta a susţinut că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a constituit legal, fondul de stimulente, iar Decizia nr. 17 din 4 iunie 2004, a Curţii de Conturi Prahova - Direcţia de Control Financiar Ulterior, este nelegală şi netemeinică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 1 din OUG nr. 117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului Curţii de Conturi, de către instanţele judecătoreşti, aprobată prin Legea nr. 49/2004, competentă material a se pronunţa în cauza de faţă este Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ, astfel încât Decizia nr. 720 din 21 iulie 2004, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, va fi casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva deciziei nr. 720 din 21 iulie 2004 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ, spre competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1640/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1757/2005. Contencios → |
---|