ICCJ. Decizia nr. 1778/2005. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1778/2005

Dosar nr. 410/2005

Şedinţa publică din 18 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea pronunţată la data de 27 septembrie 2004, în dosarul nr. 242/2004/CCA, a dispus, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea acţiunii formulate de reclamanţii G.F. şi G.M., în contradictoriu cu Guvernul României - Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus trimiterea reclamaţiei administrative formulate de cei doi reclamanţi, în sensul eliminării tezei finale a pct. B din art. 1 a HG nr. 498/2003, precum şi a cererii de intervenţie promovată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, către Guvernul României - Secretariatul General, pentru soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că petenţii au formulat o reclamaţie administrativă vizând actul normativ atacat, respectiv HG nr. 498/2003, adresată Guvernului României, însă aceasta nu a fost soluţionată.

Drept urmare, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dat fiind faptul că dreptul de petiţionare al reclamantei nu a fost valorificat, întrucât organul administrativ căruia i-a fost adresată plângerea, nu a soluţionat-o.

Împotriva acestei încheieri de suspendare, a declarat recurs, Guvernul României, în conformitate cu prevederile art. 2441 C. proc. civ., criticând măsura dispusă de instanţa de fond, ca fiind nelegală şi netemeinică.

În dezvoltarea motivului de recurs formulat, recurentul a arătat că a dobândit calitatea procesuală de pârât în acţiunea introdusă de reclamanţii G.F. şi G.M., urmare a invocării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, de către pârâta iniţială, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001, la termenul de judecată din data de 26 aprilie 2004, când instanţa a luat act de precizarea acţiunii reclamanţilor, în sensul că înţeleg să se judece cu emitentul actului contestat, care este Guvernul României.

S-a mai arătat de către recurent, că nici una din excepţiile invocate, vizând admisibilitatea acţiunii, îndeplinirea procedurii prealabile, în raport cu prevederile Legii nr. 29/1990, precum şi tardivitatea, nu au fost practic discutate şi soluţionate, întrucât instanţa a aplicat, referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi drept urmare, a suspendat judecarea cauzei şi a hotărât trimiterea reclamaţiei administrative a reclamanţilor, spre soluţionare, la Guvernul României.

În fine, recurentul a mai arătat că în speţă prevederile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., nu puteau fi aplicate, întrucât formularea reclamaţiei administrative şi soluţionarea sa se realizează în condiţiile legii speciale, care este Legea nr. 29/1990, potrivit cu care procedura prealabilă reprezintă o condiţie pentru declanşarea procedurii judiciare şi, deci, pentru sesizarea instanţei.

Examinând încheierea atacată, în raport cu criticile formulate prin recursul de faţă, ca şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele consideraţiuni:

Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata unei cauze, când soluţionarea acesteia depinde în tot sau în parte, de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Acest text nu putea fi aplicat în cauza privind pe reclamanţii-intimaţi, formulată în contradictoriu cu recurentul-pârât, în primul rând datorită faptului că nu este îndeplinită cerinţa textului menţionat, potrivit cu care trebuie să existe două „judecăţi", respectiv două procese concomitente; existenţa sau inexistenţa dreptului trebuie să facă deja obiectul unei alte „judecăţi".

Este evident că în cauză, o astfel de cerinţă nu este îndeplinită.

Mai mult, instanţa de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea unei cereri potrivit Legii speciale nr. 29/1990, avea obligaţia să examineze şi să se pronunţe asupra excepţiilor invocate şi mai cu seamă cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, invocată tocmai pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, care potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, reprezintă o condiţie pentru declanşarea procedurii judiciare şi respectiv pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ. În loc să procedeze în acest mod, instanţa a dispus suspendarea cauzei, cu indicaţia de a se soluţiona reclamaţia administrativă, în afara sistemului judiciar, măsură care apare ca fiind nelegală, în raport cu prevederile legale sus menţionate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa încheierea de suspendare şi în baza art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza, spre continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată şi trimite dosarul, spre continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1778/2005. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs