ICCJ. Decizia nr. 1678/2005. Contencios. Anulare măsură privind destituirea din funcţia publică. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1678/2005
Dosar nr. 7011/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 noiembrie 2003, reclamantul T.V. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Maramureş, solicitând anularea măsurii destituirii din funcţia publică de plutonier adjutant, reîncadrarea în funcţia şi gradul anterior şi obligarea primului pârât la plata drepturilor salariale cuvenite.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sancţiunea aplicată este lipsită de temei legal, întrucât nu a săvârşit nici o abatere disciplinară, fiind nereale acuzaţiile aduse privind desfăşurarea de activităţi lucrative fără aprobare, întreţinerea de relaţii cu persoane din lumea interlopă şi încălcarea repetată a atribuţiilor funcţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 263 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat măsura destituirii din funcţie şi a dispus reîncadrarea reclamantului, în funcţia şi gradul avute anterior şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că faţă de poziţia constantă a pârâţilor care nu au comunicat dosarul de cercetare prealabilă, nu s-a putut verifica dacă au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi ale Ordinului nr. 350/2002, dacă au fost probate abaterile disciplinare reţinute şi dacă sancţiunea aplicată este întemeiată.
Din unicul act comunicat de pârâţi, raportul întocmit de şeful Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, instanţa a constatat că reclamantului i se impută un singur caz, cel referitor la facilitarea obţinerii de paşapoarte în regim de urgenţă, pentru 3 persoane.
În lipsa altor probe cu privire la existenţa sau inexistenţa abaterilor disciplinare, care să confirme cele reţinute în raportul referitor la sancţiunea aplicată menţionat anterior, instanţa a constatat că sunt întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi a dispus anularea măsurii.
Cu privire la abaterea constând în desfăşurarea de activităţi lucrative fără aprobare, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a încălcat dispoziţiile art. 45 lit. g) din Legea nr. 360/2002, care interzic poliţiştilor, efectuarea de acte de comerţ, întrucât el a acţionat pe baza unei convenţii civile, având împuternicirea asigurătorului.
Prin sentinţa civilă nr. 606 din 5 mai 2004, a aceleiaşi instanţe, s-a respins cererea formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, privind completarea dispozitivului hotărârii, în sensul de a se constata lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituiţii.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim, motiv de recurs este comun pentru ambele hotărâri şi priveşte împrejurarea că, deşi instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, astfel cum se menţionează în considerentele sentinţei nr. 263/2004, în dispozitiv omite acest lucru şi admite acţiunea formulată de reclamant împotriva instituţiei sus-menţionate, reţinându-se în mod greşit că ar exista identitate între direcţia amintită şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pârâta a mai susţinut că la aplicarea sancţiunii destituirii din funcţie au fost respectate toate condiţiile de fond şi de formă cerute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi că s-a ţinut cont de întreaga activitate desfăşurată de reclamant.
O altă critică vizează concluzia instanţei privind inexistenţa abaterii de exercitare de către reclamant a unor activităţi de comerţ, cât timp chiar în acţiune se recunoaşte faptul încheierii unor contracte de asigurare, în baza contractului de comision încheiat cu o societate de asigurări.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, reclamantul îndeplinind la data sancţionării, calitatea de agent şef de poliţie la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Maramureş şi fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Potrivit acestui act normativ, art. 1 alin. (1) şi respectiv, art. 61 alin. (3), poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, având dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ, pentru a solicita anularea sau modificarea după caz, a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.
Sesizată cu acţiunea reclamantului, Curtea de Apel Cluj a procedat potrivit art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, solicitând autorităţii publice emitente a actului atacat să-i comunice de urgenţă acel înscris, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui. Deşi cauza a fost amânată la 10 decembrie 2003, la 14 ianuarie şi apoi, la 11 februarie 2004, de asemenea, pronunţarea a fost amânată la 18 februarie 2004, pârâţii nu s-au conformat solicitării de a depune toate actele din dosarul de cercetare prealabilă al reclamantului, cu excepţia raportului nr. 15.266 din 23 septembrie 2003, al Şefului Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi al raportului nr. 107702 din 19 septembrie 2003, al Şefului Direcţiei Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ambele înscrisuri fiind ulterioare datei de 26 august 2003, când a fost emisă dispoziţia de sancţionare a reclamantului, cu destituirea din poliţie.
Nici în aceste două rapoarte şi nici în adresa prin care i-a fost comunicată reclamantului, sancţiunea aplicată, nu este indicat temeiul legal al abaterilor disciplinare săvârşite care au atras sancţionarea cu măsura extremă de îndepărtare din poliţie, consemnându-se doar că poliţistul a desfăşurat activităţi lucrative fără aprobare, a permanentizat relaţii cu persoane din lumea interlopă şi a încălcat în mod repetat atribuţiile funcţionale.
Solicitând documentaţia care a stat la baza dispoziţiei de sancţionare, instanţa a urmărit să verifice dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 360/2002 şi ale Ordinului nr. 350 din 22 noiembrie 2002 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, referitoare la procedura cercetării prealabile a abaterilor disciplinare, şi la concordanţa între gravitatea acestora şi sancţiunea aplicată.
În lipsa oricăror acte, instanţa nu a putut constata dacă anterior datei aplicării sancţiunii, 26 august 2003, a avut loc cercetarea prealabilă, care a fost poziţia consiliului de disciplină consultat în legătură cu faptele imputate reclamantului şi dacă au fost respectate inclusiv dispoziţiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 17 lit. g) din Ordinul nr. 350/2002. Potrivit acestor dispoziţii, la stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care a fost săvârşită abaterea, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului.
Cât priveşte măsura destituirii din funcţia publică avută, ordinul indicat o prevede ca o sancţiune extremă, aplicabilă în cazul unor abateri grave de la prevederile normelor de muncă interne ori de la alte dispoziţii legale.
Or, cât timp pârâţii nu au comunicat actele solicitate, soluţia instanţei, de anulare a sancţiunii, este pe deplin justificată, criticile aduse în sensul că au fost respectate toate prevederile legale în materie, neavând suport probator.
Şi motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, excepţie invocată şi în cererea de completare a dispozitivului hotărârii prin care s-a soluţionat fondul litigiului, este, de asemenea, nefondat.
Întrucât nici măcar dispoziţia de sancţionare disciplinară a reclamantului nu a fost depusă la dosar, instanţa de fond a procedat în mod corect, reţinând că măsura a fost dispusă de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin şeful direcţiei, având în acest sens în vedere adresa nr. 21107 din 27 august 2003.
Astfel fiind, în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, împrejurarea că în cuprinsul sentinţei nr. 263/2004 se menţionează că s-ar fi admis această excepţie, constituind o eroare materială.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge cele două recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor împotriva sentinţei civile nr. 263 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge, ca nefondat, şi recursul împotriva sentinţei nr. 606 din 5 mai 2004, a aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1683/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
