ICCJ. Decizia nr. 1654/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1654/2005
Dosar nr. 6088/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 ianuarie 2004, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 8736/8097 din 24 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că a făcut dovada, că s-a refugiat împreună cu familia, din Basarabia, în două etape, în 1940, când avea vârsta de 4 ani şi apoi, în 1944, când avea 7 ani, astfel că hotărârea prin care pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor stabilite de Legea nr. 189/2000, este nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 432 din 3 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941 şi 1 septembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Instanţa, în motivarea soluţiei, a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002 şi al art. 61 din Legea nr. 319/2002, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, respectiv ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada cu acte oficiale, a persecuţiei invocate, conform prevederilor art. 4 din HG nr. 127/2002.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, cu actele dosarului şi normele legale incidente, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din certificatul de naştere al reclamantei rezultă că aceasta s-a născut la 21 mai 1936, în localitatea Chebabcea - U.R.S.S., fiind fiica lui D.C. şi D.M., iar din declaraţia martorei A.V. rezultă că reclamanta, împreună cu familia, părinţii şi sora, s-a refugiat în septembrie 1940, din Basarabia - Vlădiceni, în România, comuna Greci, judeţul Tulcea, unde a stat până în septembrie 1941, după care s-a reîntors în Basarabia, iar în septembrie 1944 s-au refugiat din nou în România, comuna Slatina, judeţul Timiş, de unde nu s-au mai reîntors în Basarabia, iar în anul 1945, reclamanta a fost internată în sanatorii.
Data naşterii reclamantei, cele două etape ale refugiului se reflectă şi în menţiunile din carnetul de muncă al tatălui acesteia, preot, D.C.
În plus, din declaraţiile autentificate ale martorilor R.V. şi M.G., ulterioare datei emiterii actului administrativ contestat, rezultă, de asemenea, data naşterii reclamantei, precum şi cele două perioade ale refugiului acesteia, astfel că pârâta avea posibilitatea ca pe baza dovezilor depuse ulterior de reclamantă, să procedeze la revizuirea hotărârii contestate.
În consecinţă, în raport cu cele ce preced, se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatei-reclamante, suma de 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 432 din 3 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Obligă pe recurenta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti să plătească reclamantei D.E., suma de 3.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1650/2005. Contencios. Anulare Ordin... | ICCJ. Decizia nr. 1656/2005. Contencios. Anulare decizie M.J.... → |
|---|
