ICCJ. Decizia nr. 1657/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1657/2005
Dosar nr. 6097/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.S. a solicitat, pe calea acţiunii în contencios administrativ, anularea hotărârii nr. 9685/8812 din 15 decembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască perioada de refugiu din Basarabia, pe motive etnice şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat că a făcut dovada, cu actele prezentate, că s-a refugiat, copil fiind, din Basarabia, în România, astfel că hotărârea prin care i-a respins cererea, este nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 515 din 16 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/1990, cu acordarea drepturilor corespunzătoare pentru perioada 1 noiembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003.
Instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada, în condiţiile legii, că în perioada solicitată a fost refugiat din Basarabia, în România.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat probele dosarului şi a aplicat greşit legea.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 9685/8812 din 15 decembrie 2003, pârâta a respins cererea reclamantului, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că acesta nu a dovedit persecuţia etnică, precum şi faptul că în perioada 1941 - 1944, Basarabia şi Bucovina de Nord s-au aflat sub administraţie românească.
Potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din copia certificatului de naştere rezultă că reclamantul C.S. s-a născut la 17 februarie 1929, în localitatea Pituşca, judeţul Lăpuşna, fosta U.R.S.S.
Declaraţiile autentificate ale martorilor T.M. şi C.M. atestă că reclamantul, din luna noiembrie 1942, s-a refugiat din localitatea de domiciliu,Pituşca, judeţul Lăpuşna, în România, la Bucureşti, stabilindu-se definitiv în România.
Rezultă, deci, că reclamantul, care a fost nevoit să se refugieze, copil fiind, fără să fie însoţit de familie, a făcut dovada refugiului, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000.
În ce priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populaţiei române din zonă.
În consecinţă, faţă de cele de mai sus, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 515 din 16 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1656/2005. Contencios. Anulare decizie M.J.... | ICCJ. Decizia nr. 1661/2005. Contencios → |
|---|
