ICCJ. Decizia nr. 1670/2005. Contencios. La declinare de competenţă (revizuire). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1670/2005
Dosar nr. 6903/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. 1016 din 14 aprilie 2004, revizuientul B.E. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 2528 din 10 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Prin precizarea de acţiune depusă la 29 aprilie 2004, revizuientul a solicitat constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 2528 din 10 iunie 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 292 din 29 aprilie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, întrucât hotărârea atacată prin cererea de revizuire a fost pronunţată de această instanţă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, revizuientul B.E., arătând că aceasta este nelegală, netemeinică şi neconstituţională.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 323 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Întrucât hotărârea atacată fusese pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în mod corect s-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei civile nr. 292 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1666/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1671/2005. Contencios. Conflict negativ de... → |
---|