ICCJ. Decizia nr. 1712/2005. Contencios. Anulare decizie M.F. şi acte control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1712/2005
Dosar nr. 3177/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC M. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia de Supraveghere Vamală, a solicitat anularea deciziei nr. 244 din 29 martie 2002, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 6995 din 6 februarie 2002, încheiat de Direcţia de Supraveghere Vamală şi Luptă împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi exonerarea de plata sumelor de 10.067.428.763 lei, drepturi vamale de import şi 14.199.026.549 lei, majorări de întârziere aferente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 783 din 29 mai 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor contestate.
Reclamanta nu a respectat regimul de perfecţionare activă conform autorizaţiilor de perfecţionare din 1998, 1999 şi 2000, astfel că nu poate beneficia de scutirea de plata taxelor vamale şi a majorărilor de întârziere, între reclamantă şi firma din Ucraina nu s-a aplicat contract de lohn, ci contract de vânzare-cumpărare.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii, anularea actelor contestate şi exonerarea de răspundere a societăţii. În drept îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă că, instanţa nu a analizat operaţiunea comercială în ansamblu, adică lohn-ul în întregul său, şi a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, a înlăturat fără temei raportul de expertiză efectuat în cauză şi concluziile sale.
Se arată că cele patru contracte de lohn sunt valabile, iar actele adiţionale nu reprezintă un transfer al drepturilor de proprietate, astfel nu este afectat nici regimul vamal suspensiv de perfecţionare activă, întrucât produsele rezultate, pentru care s-a făcut compensarea, au fost livrate la export.
Chiar dacă s-ar considera că ar fi avut loc un transfer al drepturilor de proprietate, în speţă îşi găseşte aplicarea art. 152 din HG nr. 626/1997, care nu include regimul de perfecţionare activă cu suspendarea plăţii taxelor vamale printre regimurile vamale ale căror acordare este condiţionată de rămânerea mărfurilor în proprietatea partenerului extern, atâta timp, cât sunt respectate condiţia de bază a acordării regimului de perfecţionare activă, respectiv reexportul materiei prime sub formă de produse compensatoare.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la majorările de întârziere, la data de la care acestea devin exigibile (7 zile de la data comunicării debitului şi până la achitarea acestuia).
Recursul este nefondat.
Din actele de la dosar, rezultă că, societatea reclamantă, în perioada 1999 - 2000, a introdus în ţară, de la firme din Ucraina şi Elveţia, în regim de perfecţionare activă, cu suspendarea de la plata drepturilor vamale de import conform autorizaţiilor de perfecţionare activă nr. 1579/1998, nr. 1624/1999 şi nr. 270/2000, cantităţi diferite de tagle de oţel. Pentru obţinerea acestor autorizaţii, reclamanta a prezentat autorităţii vamale, contractele de lohn încheiate cu cei doi parteneri.
Din conţinutul acestor contracte rezultă că reclamanta are faţă de autoritatea vamală, calitatea de importator al taglelor şi exportator al produsului finit, obţinut prin prelucrarea materiilor prime, conform autorizaţiilor de perfecţionare activă.
Reclamanta este operatorul, iar furnizorul extern este în acelaşi timp, proprietar al taglelor şi al produsului finit.
Societatea a achitat furnizorului extern U. Ltd. din Ucraina, cu declaraţiile de plată valutară externe din anul 1999, suma de 86.942,2 dolari SUA, reprezentând contravaloarea cantităţii de 600,85 MT tagle de oţel, iar ulterior, cu declaraţiile de plată valutară externă din 2000, a achitat către acelaşi furnizor extern, suma de 1.083.804 dolari SUA, reprezentând contravaloarea cantităţii de 7474,5 MT tagle de oţel.
Furnizorului extern din Elveţia, reclamanta i-a achitat cu declaraţia de plată valutară externă din 13 ianuarie 1999, suma de 172.740 dolari SUA, reprezentând contravaloarea cantităţii de 1.151,6 MT tagle oţel.
Societatea a beneficiat din partea vămii, de acordarea regimului vamal de perfecţionare activă, întrucât din actele prezentate la vămuire a rezultat că proprietarul mărfurilor este o persoană străină căreia urmau să-i fie exportate produsele rezultate în urma prelucrării materiilor prime.
La controlul efectuat ulterior în contabilitatea reclamantei, inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor au constatat, conform procesului-verbal din 6 februarie 2002, nereguli, respectiv au descoperit documente neprezentate autorităţii vamale, la efectuarea operaţiunilor de import temporar al materiei prime şi respectiv, de export al produselor finite.
Din studierea evidenţei contabile a rezultat că operaţiunile desfăşurate au fost de vânzare-cumpărare a mărfii, şi nu de simplă prelucrare a acesteia.
A fost descoperit şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 39DK din 30 septembrie 1999, încheiat cu firma U. Ltd. din Ucraina, care nu fusese prezentat autorităţii vamale.
Organul de control a apreciat că prin contractul de vânzare-cumpărare, reclamanta a devenit proprietarul mărfurilor importate, mărfurile devenind supuse regimului vamal de import şi se datorează taxe vamale de import.
Reclamanta, nemaiîncadrându-se în regimul vamal de perfecţionare activă (sistemul cu suspendarea plăţii taxelor vamale prevăzut de art. 91 din Legea nr. 141/1997) a fost obligată să vireze statului, suma de 10.067.428.763 lei, drepturi vamale de import şi 14.199.026.549 lei, majorări de întârziere aferente.
În procedura prealabilă de contestare, prin Decizia nr. 244 din 29 martie 2002, soluţia a fost de respingere a contestaţiei, ca neîntemeiată, pentru capătul de cerere privind datoria vamală şi ca nemotivată, pentru capătul de cerere privind majorările de întârziere.
Aceeaşi soluţie, de respingere, dată de instanţă, este legală potrivit următoarelor:
Anterior obţinerii autorizaţiilor de perfecţionare activă (nr. 1579/1998, nr. 1624/1999 şi nr. 270 din 30 mai 2000), între reclamantă, în calitate de comisionar şi SC M.E. SA, sucursala Focşani, s-a încheiat un contract de comision comercial la 25 mai 1998, prin care societatea reclamantă s-a angajat să cumpere materii prime şi să vândă produse fabricate de SC M. SA, sucursala Focşani şi să achite preţul produselor cumpărate şi taxele vamale aferente la import.
În executarea acestuia s-au obţinut autorizaţiile de perfecţionare activă privind tagla cumpărată de la U. Ltd. din Ucraina, cu suspendarea plăţii taxelor vamale, contractul în discuţie a fost descoperit la un control ulterior, ca şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 39DK din 30 septembrie 1999, încheiat de firma U. Ltd. din Ucraina, în calitate de vânzător şi reclamant-cumpărător SC M. SA, destinatar al mărfii importate fiind SC M. SA, sucursala Focşani.
Acest contract de vânzare-cumpărare probează, pe de o parte, că reclamanta a devenit proprietara mărfii importate, care a intrat, astfel, în venitul economic intern şi care urma să fie supusă procesului de prelucrare şi pentru care trebuiau plătite taxe vamale.
Apărarea reclamantei, că acest contract n-ar fi produs efecte între părţi şi că acesta n-ar mai fi fost în vigoare la data de 27 octombrie 1999, nu a fost primită faţă de actele găsite: factura definitivă nr. 1/1999, emisă de vânzătorul U. Ltd., pentru valoarea de 869.472,20 dolari SUA, reprezentând preţul mărfii vândute în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 39DK din 30 septembrie 1999 (găsit în timpul controlului) şi cele patru dispoziţii de plată valutară externe, prin care această sumă a fost plătită de SC M. SA, vânzătorului din Ucraina, în perioada 8 noiembrie 1999 - 18 ianuarie 2000, pentru el.
În consecinţă, în cauză nu se aplică regimul vamal suspensiv de plată, deoarece marfa importată, prelucrată la Focşani şi reexportată, nu a aparţinut societăţii străine în proprietate, ci societăţii reclamante, în calitate de cumpărător.
Ascunderea operaţiunilor reale a fost realizată prin prezentarea la autorităţile vamale, a contractelor de lohn, care nu au produs efecte juridice între părţi, între acestea operând, aşa cum s-a arătat, contract de vânzare-cumpărare.
Dovada în acest sens o constituie facturile emise pentru contravaloarea prelucrării (lohn) care nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, ele fiind prezentate numai autorităţii vamale la exportul produselor compensatoare, în schimb au fost înregistrate în contabilitate factura definitivă nr. 1/1999 şi dispoziţiile de plată valutară externă, prin care întreaga contravaloare a mărfii a fost achitată vânzătorului U. Ltd., în baza contractului nr. 39DK din 30 septembrie 1999 (contractul de vânzare-cumpărare).
Susţinerea din recurs, în sensul că dacă a avut loc un transfer al proprietăţii, în cauză se aplică prevederile art. 152 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin HG nr. 626/1997, care nu include regimul de perfecţionare activă, cu suspendarea plăţii taxelor vamale, printre regimurile vamale ale căror acordare este condiţionată de rămânerea mărfurilor în proprietatea partenerului extern, atâta timp, cât se respectă condiţia de bază a acordării regimului de perfecţionare activă, respectiv reexportul materiei prime sub forma de produse compensatoare, nu poate fi primită.
Pe de o parte, pentru că la baza emiterii autorizaţiilor de perfecţionare activă au stat contractele de lohn prezentate, care s-au dovedit că nu au produs efecte juridice între părţi, ci contractul de vânzare-cumpărare, iar art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, prevede că în cazul regimului de perfecţionare activă, mărfurile trebuie să rămână în proprietatea persoanei din străinătate.
În text se prevede că: „regimul de perfecţionare activă constă în supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe operaţiuni de transformare sau prelucrare a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială".
Raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost înlăturat în mod justificat de instanţă, întrucât concluzia sa că reclamanta nu datorează drepturi vamale de import şi majorări de întârziere aferente, s-a bazat pe premisa că sunt valabile contractele de lohn, ori, în cauză, s-a dovedit că în realitate acestea nu au produs efecte juridice între părţi, ci contractul de vânzare-cumpărare.
De altfel, concluzia la care s-a ajuns, priveşte tocmai fondul litigiului, asupra căruia se putea pronunţa numai instanţa. Mai mult, obiectul referitor la îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru regimul vamal de perfecţionare activă, propus de societatea reclamantă, a fost respins de instanţă, însă aceasta s-a pronunţat asupra acestui aspect, deşi nu i s-a cerut.
În ultima critică din recurs se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la majorările de întârziere, la data la care acestea devin exigibile, 7 zile de la data comunicării debitului şi până la achitarea acestuia, conform art. 61 alin. (3) C. vam.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, pe de o parte, pentru că în procedura prealabilă de contestare, acest motiv a fost respins ca nemotivat, iar pe de altă parte, în speţă îşi găseşte aplicarea art. 13 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, potrivit căreia ele se calculează din ziua următoare scadenţei obligaţiei bugetare (data introducerii bunurilor în ţară) pentru fiecare zi de întârziere şi în procentul stabilit de lege.
Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune în contencios administrativ al societăţii reclamante, invocată prin întâmpinarea depusă de Autoritatea Naţională a Vămilor, nu s-a mai stăruit în ea, punându-se concluzii doar pe fondul cauzei.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 783 din 29 mai 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1713/2005. Contencios. împotriva Hotărârii... → |
|---|
