ICCJ. Decizia nr. 1714/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin recursul înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, la 25 septembrie 2003, sub nr. 3465, în temeiul art. 302 C. proc. civ. și în conformitate cu prevederile art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 200/2002, recurenta C.C. V. București a solicitat, în contradictoriu cu Banca Națională a României, anularea Hotărârii Băncii Naționale a României nr. 5 din 3 aprilie 2003 și a Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nelegale și ca o consecință, autorizarea funcționării C.C. C.R. și a cooperativelor afiliate.
în motivarea recursului s-a susținut că respingerea cererii de autorizare se bazează pe motive care nu țin de fondul și esența O.U.G. nr. 97/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 200/2002, ci sunt motive mai mult formale.
De asemenea, s-a mai precizat că deficiențele constatate pot fi remediate, mai ales că acest domeniu de activitate a fost recent reglementat și că inerent pot să apară anumite disfuncționalități.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârile atacate, a constatat că acestea sunt legale și temeinice.
Rezultă că recurenta s-a afiliat la C.C. C.R. și în baza O.U.G. nr. 97/2000, modificată și completată prin Legea nr. 200/2002, a solicitat Băncii Naționale a României, autorizarea în cadrul rețelei cooperatiste de credit.
Prin Hotărârea nr. 5 din 3 aprilie 2003, Banca Națională a României a respins cererea C.C. și a cooperativelor afiliate, de autorizare, iar potrivit art. 146 din O.U.G. nr. 97/2002, a revocat și avizul prealabil de constituire, precum și a aprobării colective de constituire a rețelei.
Contestațiile împotriva acestei hotărâri, au fost soluționate de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, prin Hotărârea nr. 17 din 22 iulie 2003, care a reținut că documentația prezentată nu a fost completă și nici întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, și că nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 97/2000.
Distinct de aceste aspecte, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a reținut că problemele fundamentale cu care se confruntă cooperativa de credit, sunt reprezentate de situația financiară precară, de calitatea slabă a activelor, împrejurare ce ar fi condus la insolvabilitatea acesteia cu înregistrarea unei pierderi reportată la 31 ianuarie 2003, de 9.646.414 lei.
Criticile formulate sunt neîntemeiate, câtă vreme recurenta nu a făcut dovezi că îndeplinește condițiile de fond mai sus expuse, rezultând că potențialul financiar nu permite îndeplinirea cerințelor Normelor nr. 13/2002, în sensul că poate să dispună de fonduri proprii de cel puțin 3 miliarde lei, începând cu 31 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1711/2005. contencios → |
|---|
