ICCJ. Decizia nr. 1926/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2004, la Curtea de Apel Craiova, D.Ș. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 313 din 13 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, solicitând casarea acesteia, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, obligarea Prefecturii Mehedinți, atât la plata daunelor cominatorii, cât și la plata daunelor materiale și morale, așa cum au fost solicitate.
în motivarea recursului, s-a susținut că sentința atacată este contrară probelor administrate, că motivarea acesteia este asemănătoare cu precedenta motivare, că în mod greșit nu i s-au acordat daunele solicitate și că în mod neîntemeiat, instanța de fond a avut în vedere refuzul său de a plăti expertiza contabilă ce urma a se face în cauză, cât timp el a depus un calcul corect al prejudiciului ce l-a suferit.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 313 din 13 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții D.Ș., D.V., B.V. împotriva Prefecturii județului Mehedinți și Primăria Strehaia.
S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, cei 3 petenți au cerut obligarea Prefecturii județului Mehedinți, la plată de daune de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinței civile nr. 4242 din 2 septembrie 1997, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Petenții au susținut că pârâta a refuzat să emită ordinul de atribuire în proprietatea reclamanților, a suprafeței de 1502 mp. teren intravilan, situat în orașul Strehaia, județul Mehedinți.
De precizat că, prin încheierea ședinței de la 12 octombrie 2000, au fost introduși în cauză, D.N. și D.Ș., moștenitori ai reclamantei V.D., decedată.
S-a mai reținut că prin sentința nr. 25 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios, din 24 ianuarie 2001, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții D.V., B.V. și s-au obligat pârâtele Prefectura județului Mehedinți și Primăria orașului Strehaia, la plata sumei de 3000 lei/zi de întârziere, începând cu data de 10 noiembrie 1997 și până la executarea efectivă a sentinței.
Pârâții au mai fost obligați la plata sumei de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată, până la executarea sentinței nr. 424 din 2 septembrie 1997, a Curții de Apel Craiova.
S-a reținut că pârâtele s-au aflat în culpă, nefăcând dovada executării sentinței invocate de reclamanți.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, atât reclamanții, cât și pârâtele.
în cauză s-au pronunțat două decizii de Curtea Supremă de Justiție. Decizia nr. 863 din 6 martie 2002 a admis recursurile declarate de Primăria orașului Strehaia, Prefectura județului Mehedinți și reclamanții B.V., D.N. și D.Ș. și s-a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu s-a examinat cererea de acordare a daunelor morale și materiale și nici susținerile pârâtelor, prin întâmpinarea depusă.
Prin sentința nr. 76 din 14 martie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Decizia nr. 4338 din 2 decembrie 2003, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în recursul declarat de D.Ș., a casat sentința nr. 76 din 14 martie 2003, a Curții de Apel Craiova, trimițând cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Craiova.
Instanța de recurs a constatat că instanța nu s-a conformat îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiție, încălcându-se dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării de probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Printre probele indicate a se administra, a fost și o expertiză care să stabilească cuantumul daunelor în cauză.
Este de precizat că în această fază procesuală fusese deja emis Ordinul Prefectului, nr. 97/E din 4 aprilie 2001, prin care se atribuie în proprietate, terenul în suprafață de 1502 mp (în executarea sentinței civile nr. 424 din 2 septembrie 1997).
Instanța a mai reținut că s-au urmat proceduri tehnice în vederea emiterii actului administrativ sus-citat (referatul nr. 6717 din 9 decembrie 1997, referatul nr. 1583 din 2 aprilie 2001, privind propuneri de acordare de teren în raport cu schițe topo, adresa nr. 1904 din 21 februarie 2000, adresată Prefecturii, ca urmare a restituirii referatului și documentației întocmite în vederea eliberării ordinului prefectului, arătându-se că suprafața de teren nu este de 1502 mp, iar în conformitate cu Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, schița trebuie executată de o persoană autorizată) din care rezultă că nu a fost o culpă a pârâților în executarea sentinței.
Mai mult, că față de diferențele de suprafață au fost necesare verificări în teren.
Așa fiind, instanța de fond constatând executarea sentinței nr. 424 din 2 septembrie 1997, prin emiterea Ordinului nr. 97 din 4 aprilie 2001, de Prefectul județului Mehedinți, a respins cererea de daune, ca fiind neîntemeiată, nefiind dovedit un refuz al pârâților în emiterea ordinului.
Instanța a reținut în mod expres că "executarea cu întârziere s-a datorat unor motive obiective, deoarece, potrivit Ordinului nr. 946 din 12 aprilie 2000 (M. Of. nr. 90/22.02.2001), înscrierile cu caracter nedefinitiv în cartea funciară cuprind mai multe etape, respectiv efectuarea unei schițe de către personal autorizat în cadastru, măsurători ce cad în sarcina beneficiarului actului de proprietate în conformitate cu art. 3 din Ordinul nr. 146 din 12 octombrie 2004".
Reclamanții au prezentat schița cadastrală în anul 2001 și primind această schiță, Primăria Strehaia a întocmit un nou referat, cu nr. 1583 din 2 aprilie 2001 și l-a înaintat Prefecturii județului Mehedinți, cu propunerea de întocmire a ordinului Prefectului.
Cu privire la capătul de cerere privind daunele, instanța de fond a reținut că reclamantul a refuzat efectuarea unei expertize contabile.
Hotărârea instanței de fond este legală, astfel încât recursul declarat va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, emiterea ordinului de către prefect s-a făcut cu respectarea procedurilor tehnice impuse, astfel încât nu se poate reține culpa organelor administrative.
în privința daunelor solicitate demonstrându-se că organele administrative au emis ordinul, în mod corect nu s-au acordat.
De altfel, pentru situația în care ansamblul probator contura culpa prefecturii și a primăriei, era necesară o expertiză contabilă, așa cum a indicat și Curtea Supremă de Justiție, expertiză ce nu s-a efectuat, reclamanții refuzând să plătească costul acesteia.
Simpla enumerare și motivare a daunelor, așa cum a fost văzută de părți, într-un înscris personal, este subiectivă și nu ar fi putut fi avută în vedere.
Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul declarat a fost respins, motivele invocate fiind neîntemeiate, în raport cu probele cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2079/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1714/2005. Contencios → |
|---|
