ICCJ. Decizia nr. 1841/2005. Contencios

Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2002, sub nr. 3957, la Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, venită prin declinare de competență de la Judecătoria Bacău, reclamanții N.A., M.M., N.F.C. și R.I.C. au chemat în judecată pe pârâții SC A. SA Izvorul Berheciului și Consiliul Județean Bacău, pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea parțială absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M.07 nr. 1122 din 27 iulie 1995, emis SC A. SA, pentru suprafața de 67.133,17 mp.

în motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că sunt moștenitorii defunctului N.C. și că în această calitate au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate a unui teren în suprafață de 2,0134 ha, în comuna Izvorul Berheciului, în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 165683 din 31 octombrie 2001 și care se include nelegal în actul atacat.

Soluționarea cauzei s-a făcut și în contradictoriu cu emitentul actului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, precum și cu SC I.E. SRL Bacău, în calitate de lichidator desemnat în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, pentru SC A. SA.

La termenul din 10 decembrie 2002 s-a dispus scoaterea din cauză a Consiliului Județean Bacău, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 157, pronunțată la 24 septembrie 2003, a respins, ca nefondată, excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SA Izvoru, invocată de lichidatorul SC I.E. SA, a admis cererea reclamanților N.A., M.M., N.F.C. și R.I.C., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Izvoru, prin lichidator SC I.E. SA și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1122 din 27 iulie 1995, pentru suprafața de 4634,78 mp. situată în satul Obîrșia, comuna Izvorul Berheciului, județul Bacău, identificată conform schiței din expertiză, teren aflat în posesia SC A. SA Izvorul Berheciului.

A respins, ca nefondată, cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, terenul primit de reclamanți în temeiul legii fondului funciar s-a suprapus integral cu terenul pentru care i-a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pârâtei.

S-a mai constatat că toate construcțiile aflate pe teren și care au aparținut pârâtei, au fost dezafectate, părăsite și degradate fizic și că activitatea economică a acesteia a fost oprită, astfel terenul nu mai folosește destinației pentru care a fost atribuit.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta SC A. SA Izvoru, invocând nelegalitatea.

în motivarea recursului s-a susținut că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și că acțiunea este inadmisibilă și prevalează titlul său, întrucât titlul reclamanților a fost emis ulterior.

Având în vedere excepția invocată, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea recursului, în raport cu prevederile art. 3021lit. a) și c) C. proc. civ.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1841/2005. Contencios