ICCJ. Decizia nr. 1808/2005. Contencios. Anulare măsură de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1808/2005
Dosar nr. 8134/2004
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 februarie 2004, reclamantul S.C. a chemat în judecată Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Dolj, ca reprezentant în teritoriu al Direcţiei de Paşapoarte şi pe L.S., comisar şef de poliţie, funcţionar la Direcţia de Paşapoarte, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, recunoaşterea dreptului său la liberă circulaţie, precum şi obligarea celor doi pârâţi, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că prin adresa nr. 112/1.197.151 din 19 ianuarie 2004, i s-a comunicat menţinerea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului până la data de 14 noiembrie 2008, dispusă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Dolj, din data de 25 noiembrie 2003 (înregistrată sub nr. 95275/2003), pe motiv că a depăşit termenul de şedere legală în Germania. Reclamantul a arătat că în opinia sa, măsura dispusă este, pe de o parte, în contradicţie cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar, pe de altă parte, prea aspră în raport cu situaţia de fapt.
Totodată, reclamantul a susţinut că activităţile sale de comerţ nu se pot desfăşura normal, datorită împiedicării sale de a circula liber, de a se deplasa atât în Europa de Est, cât şi în Europa de Vest.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 358 din 7 iunie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, motivat de faptul că reclamantul contestă atât măsura dispusă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Dolj, cât şi menţinerea acesteia de D.G.E.I.P. Bucureşti, ca autoritate centrală, fiind, deci, aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi cele ale art. 158 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 552 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că pârâtele, legal au dispus şi respectiv, menţinut, măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, în baza dispoziţiilor art. 14 din OG nr. 65/1997, modificat prin OG nr. 84/2003.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că prin măsura restrictivă dispusă de autorităţile române, nu se încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici dreptul la libera circulaţie consacrat şi în Constituţia României. Aceasta, în condiţiile în care motivul returnării, şi anume, „depăşirea termenului de şedere" constituie element de extraneitate care ţine de reglementarea statului respectiv, iar România trebuie să respecte acordurile încheiate cu alte state, în baza unei obligaţii asumate de ţara noastră, de a stopa migraţia ilegală, inclusiv acordul de readmisie încheiat cu Germania.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi reiterând motivele acţiunii sale.
În acest sens, recurentul-reclamant susţine, pe de o parte, că instanţa de fond nu a avut în vedere că măsura dispusă este în contradicţie cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) şi nu se poate reţine că a depăşit termenul legal, atât timp, cât are aplicată pe paşaport, ştampila organelor vamale ce atestă ieşirea şi intrarea sa în ţară, perioada dintre acestea totalizând 49 de zile.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant susţine şi că instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut că prin măsura restrictivă adoptată i-a fost încălcat dreptul la circulaţie. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât s-a dispus maximul termenului de suspendare, pentru o faptă ce efectiv nu aduce atingere nici uneia din valorile ocrotite de lege, iar prin legea la care face referire formaţiunea teritorială, nu se reglementează termenul legal de şedere.
Examinându-se soluţia instanţei de fond, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin OG nr. 84/2003, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras, ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, pentru o durată cuprinsă între 1 an şi 5 ani, stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei, şi în situaţia în care acesta a fost returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state sau returnat din state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motivare, ori care au depăşit termenele de şedere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
În cauză, se constată că măsurile restrictive au fost dispuse şi menţinute, întrucât recurentul-reclamant a fost returnat din Germania, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această ţară, pentru depăşirea termenului legal de şedere, iar în ceea ce priveşte individualizarea măsurii s-a avut în vedere că S.C. a fost returnat în nenumărate rânduri, şi din alte state.
De altfel, la data de 14 noiembrie 2003, recurentul-reclamant a recunoscut că a fost înapoiat de către Organele de Poliţie din Germania, pe motiv de şedere ilegală.
Este adevărat că în dosarul de recurs, S.C. a depus o comunicare a Tribunalului Chemnitz din Germania, din care rezultă că termenul de probă pentru sentinţa tribunalului respectiv, judecător secţie penală, din data de 20 noiembrie 1998, a expirat la data de 30 decembrie 2004, iar Parchetul Chemnitz a cerut anularea pedepsei sale, însă măsura este atacabilă cu recurs şi oricum nu este de natură a duce la schimbarea soluţiei în cauza de faţă.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile formulate, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 14 şi 18 din Legea nr. 29/1990, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei civile nr. 552 din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2005. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1820/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
