ICCJ. Decizia nr. 1809/2005. Contencios. împotriva sentinţei Colegiului Jurisdic. Bucureşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1809/2005
Dosar nr. 8249/2004
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de sesizare din 7 decembrie 2001, secţia de control ulterior II a Curţii de Conturi a solicitat Colegiului jurisdicţional, să stabilească răspunderea civilă delictuală în sarcina intimaţilor B.Ş., R.M., I.D., B.C., I.A., V.V., Z.I., aflaţi în raporturi de serviciu cu C.N.V.M., instituţie care a fost prejudiciată conform actului de control, cu următoarele sume: 474.598.067 lei indemnizaţii, prime de vacanţă şi sărbători legale; 4.132.800 lei, c/val daune interne; 5.731 dolari SUA, 2.889 A.U.D. şi 28.020 ATS, avansuri decontate pentru deplasări în străinătate şi 121.681.215 lei c/val bunuri.
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 100 din 13 noiembrie 2002, a respins încheierea de sesizare nr. 2070 din 7 decembrie 2001, reţinând că regulamentele C.N.V.M. au fost legal aprobate, necontestate, că pentru bunurile constatate lipsă la pct. 4 din sesizare, nu s-a făcut dovada apartenenţei lor în patrimoniul C.N.V.M.
Împotriva acestei sentinţe, Procurorul general financiar, în temeiul art. 73 din Legea nr. 94/1992, a declarat recurs jurisdicţional, criticând hotărârea Colegiului jurisdicţional, în sensul că în mod incorect s-a reţinut în competenţa C.N.V.M., să emită reglementări proprii pentru indemnizarea personalului, acesta fiind exceptat de la aplicabilitatea Legii nr. 154/1998, după cum pentru pct. 2 şi 3 din sesizare au fost ignorate prevederile Legii nr. 52/1994 şi Legii nr. 66/1997, cu trimitere la Legea nr. 154/1998, iar cu referire la pct. 4, sentinţa este criticată pe lipsa de rol activ şi considerente contradictorii.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa nr. 100, pronunţată la 13 noiembrie 2002, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a respins încheierea de sesizare nr. 2070 din 7 decembrie 2000, a secţiei de control financiar ulterior II, constatând, în esenţă, că intimaţii B.Ş., R.M., I.D., B.C., I.A., V.V., Z.I., nu au prejudiciat patrimoniul C.N.V.M., respectiv cu sumele menţionate în actul de sesizare, la pct. 1 - 4, fiind, astfel, exonerate de răspunderea civilă delictuală, după cum urmează:
- pentru suma de 474.598.067 lei, reprezentând indemnizaţii, sporuri majorate nelegal şi a sumei de 256.165.264 lei, cu titlu de foloase nerealizate;
- pentru suma de 4.132.800 lei, diurnă nelegal acordată pentru deplasări în ţară şi, respectiv, 2.503.857 lei, foloase nefondate, sume prevăzute la pct. 2 din sesizare;
- pentru suma de 5.731,57 dolari SUA, 2.289 A.U.D., 28.020 ATS, sume decontate pentru deplasări în străinătate, respectiv pentru 150.327.080 lei, cu titlu de foloase nerealizate, prevăzute la pct. 3 din sesizare, după cum şi pentru suma de 121.681.215 lei, cu titlu de despăgubiri civile, menţionate la pct. 4.
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a constatat, pentru a pronunţa această sentinţă, că nu există o pagubă în patrimoniul C.N.V.M., că sumele din actul de control nu au corespondent în realitate, deoarece potrivit Legii nr. 52/1994, C.N.V.M. este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică de drept public, sub autoritatea Parlamentului - art. 15 din Legea nr. 52/1994. C.N.V.M., în exercitarea prerogativelor sale, a fost abilitată să emită acte individuale, norme, să dispună măsuri, ce sunt puse în aplicare prin ordine semnate de preşedinte [art. 13 alin. (1) şi (2) din legea de organizare şi funcţionare]. Aceste regulamente şi instrucţiuni, sunt supuse controlului, putând fi atacate, pentru nelegalitate, în instanţă, dacă se constată această situaţie, procedură prevăzută de art. 17 din lege, acţiune ce nu a fost declanşată împotriva regulamentului privind salarizarea, normelor şi drepturilor de diurnă pentru deplasări interne şi externe, şi alte asemenea instrucţiuni, situaţie care a fost constată de Colegiul jurisdicţional şi care în mod legal a respins sesizarea privind sumele menţionate la pct. 1 - 3 din încheierea de sesizare.
Soluţia Colegiului jurisdicţional este legală, constatându-se că în conformitate cu prevederile legii de organizare şi funcţionare, C.N.V.M. a emis reglementări proprii privind domeniile în care avea competenţă, reglementări legale în ceea ce priveşte emiterea şi efectele lor, în condiţiile în care nu au fost contestate sub aspectul legalităţii, conform art. 17 din Legea nr. 52/1994.
Este de menţionat că începând cu data de 1 aprilie 1999, C.N.V.M. a fost finanţată integral din venituri extrabugetare, bugetul fiindu-i aprobat de către Parlament, conform art. 3 din OG nr. 6/1999, aprobată prin Legea nr. 139/1999, astfel că această autoritate nu mai este ordonator de credite bugetare, cu consecinţele şi efectele respective.
În raport cu aceste dispoziţii legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa în ceea ce priveşte soluţia pentru pct. 1 - 3 din încheierea de sesizare, este legală, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi reţinând corect inexistenţa prejudiciului şi a unei fapte culpabile şi astfel a inexistenţei răspunderii civile delictuale.
Cu referire la criticile formulate prin recurs, asupra respingerii sesizării şi în ceea ce priveşte pct. 4, pentru suma de 121.681.215 lei, reprezentând despăgubiri civile, se constată că bunurile au fost restituite, fiind în patrimoniul C.N.V.M.
Faţă de considerentele expuse, se constată că sentinţa nr. 100 din 13 noiembrie 2002, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, este legală, iar pe cale de consecinţă, recursul declarat de Procurorul general financiar urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva sentinţei nr. 100 din 13 noiembrie 2002, a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1806/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 1812/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
