ICCJ. Decizia nr. 1813/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1813/2005
Dosar nr. 8566/2004
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 13 iulie 2004, reclamantul P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 12452/10501 din 17 mai 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost silit la 20 februarie 1944, să se refugieze împreună cu părinţii, din oraşul Cernăuţi, în oraşul Caracal, ca urmare a cedării Bucovinei de Nord, către Uniunea Sovietică.
Prin sentinţa civilă nr. 1972 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.M., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
A anulat hotărârea nr. 12452/10501 din 17 mai 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada de la 20 februarie 1944, până la 6 martie 1945, începând cu 1 octombrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada persecuţiei etnice, cu înscrisuri şi declaraţii cu martori.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că în dosarul depus la Comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei şi că aprecierea încadrării în dispoziţiile legii se poate face de către instanţa de judecată, numai cu data prezentării dovezilor şi în funcţie de acestea.
Recursul este nefondat.
Se reţine că înscrisul emis de Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor atestă strămutarea familiei reclamantului, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, certificând susţinerea reclamantului P.M., de a fi părăsit oraşul Cernăuţi, aflat în Bucovina de Nord şi de a se fi mutat în oraşul Caracal.
Totodată, în baza art. 4 alin. (1), (2) şi (3) din HG nr. 127/2002, dovada de început (20 februarie 1944) şi sfârşit a persecuţiei (6 martie 1945) a fost probată de reclamant, prin declaraţii cu martori, care în sensul legii stabileşte intervalul de timp pentru care se solicită drepturi conform legii.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1972 din 6 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1814/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
