ICCJ. Decizia nr. 181/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iunie 2004, reclamantul B.D. având funcția de agent operativ la Compartimentul Regim Permise Auto și Certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Hunedoara și gradul profesional de agent șef de poliție, a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea adresei nr. 1193398 din 29 aprilie 2004 și a raportului nr. 1045406 din 26 mai 2004, ambele emise de pârâtă și înlăturarea măsurilor dispuse împotriva sa, prin aceste acte și repunerea sa în funcția anterioară, respectiv calcularea și plata unor drepturi bănești cuvenite pentru funcția deținută anterior.
La termenul din 14 iulie 2004, s-a solicitat a se lua act de renunțarea reclamantului, la capătul de cerere privind calcularea și plata acestor drepturi.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în perioada 7 - 8 aprilie 2004 a fost controlat de inspectorii din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei București, în cadrul unui control tematic, desfășurat la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Hunedoara, că obiectivul controlului a fost verificarea modului de realizare a sarcinilor stabilite la controlul efectuat de Corpul de Control al Ministerului Administrației și Internelor, în luna ianuarie 2004.
Cu ocazia controlului, arată reclamantul, au fost verificate punctual toate sarcinile, stabilindu-se că acestea au fost executate integral, ba mai mult, au fost executate și alte sarcini pe care le apreciază că au condus la îmbunătățirea activității în domeniul în care lucrează.
Concluzia controlului a fost că lucrurile s-au remediat, că nu sunt probleme deosebite, aceste concluzii fiind prezentate verbal în fața Șefului Serviciului.
Mai precizează reclamantul, că nu s-a întocmit nici un material scris, că nu i-au fost prezentate nici un fel de nereguli de care ar fi răspunzător direct și nu i s-a solicitat nici un raport, nici înainte de începerea controlului, nici după finalizarea acestuia.
în aceste condiții apreciază că nu au fost respectate prevederile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350 din 22 noiembrie 2002, cap. IV, cu privire la procedura cercetării prealabile.
Prin urmare, arată reclamantul, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară "mustrare scrisă", prevăzută de art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.G. nr. 89/2003, deși conform art. 59 din lege, sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică, numai după cercetarea prealabilă, cercetare ce nu a avut loc și mai mult, nici după aplicarea sancțiunii nu i s-au adus la cunoștință, concret, abaterile comise, în dispoziția de sancționare fiind trecute doar generalități, fără individualizarea abaterilor constatate.
Ulterior constatării acestei sancțiuni, în perioada 6 - 7 mai 2004 a avut loc un alt control efectuat de ofițeri din cadrul aceleiași direcții, încălcându-se, astfel, în opinia reclamantului, prevederile art. 47 din Ordinul nr. 350/2002 și întocmindu-se un raport prin care s-au menținut sancțiunile dispuse anterior.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 145 din 14 iulie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actele atacate în partea referitoare la aplicarea sancțiunii și a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind calcularea și plata drepturilor bănești.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că pârâta nu a efectuat procedura prealabilă, încălcând dispozițiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, și, pe de altă parte, că faptele arătate generic care nu sunt concret descrise, nu sunt imputabile reclamantului, iar fapta descrisă concret și imputată acestuia, nu se confirmă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, contrar celor susținute în întâmpinarea intimatului-reclamant.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea reclamantului, în raport cu dispozițiile Legii nr. 360/2002, precum și cu faptul că din conținutul raportului întocmit de reclamant și a procesului-verbal de prezentare a materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor cercetării, a rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de colectivul de control, asumându-și, totodată, responsabilitatea pentru încălcările metodologiei în domeniu.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora, să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de drept, iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5), acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.
în cauză, se constată, pe de o parte, că prin întâmpinare, intimata-pârâtă a susținut că din conținutul raportului întocmit de reclamant și procesului-verbal de prezentare a materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor cercetării, a rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de colectivul de control, asumându-și, totodată, responsabilitatea pentru încălcarea metodologiei în domeniu.
Pe de altă parte, se constată că în dosarul de fond există un raport al reclamantului, dar nedatat.
în plus, se constată că între cele susținute în întâmpinare și raportul din 26 mai 2004, se reliefează aspecte contradictorii privind efectuarea procedurii prealabile.
Mai mult, în recurs, intimatul-reclamant a depus un alt raport, din 6 mai 2004, precum și un proces-verbal de prezentare a materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor cercetării, înscrisuri care nu au fost depuse în dosarul instanței de fond.
în aceste condiții se impune a se proceda, pentru aflarea adevărului, la suplimentarea probatoriului, prin solicitarea unor explicații ambelor părți cu privire la numărul și conținutul rapoartelor întocmite de intimatul-reclamant, a datei la care au fost acestea înregistrate (deci a succesiunii lor în timp), precum și a existenței unor procese-verbale (unul dintre acestea fiind depus în dosarul de recurs).
Abia după clarificarea acestei situații se poate păși la verificarea legalității actelor atacate, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și a Ordinului nr. 350/2002.
în ipoteza în care s-ar ajunge la concluzia că sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, se impune a se examina faptele imputate, în raport cu fișa postului intimatului-reclamant.
Pentru a se proceda în sensul celor arătate, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 185/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1560/2005. Contencios → |
|---|
