ICCJ. Decizia nr. 185/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2003, reclamanta Direcția Silvică Caraș-Severin a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea pozițiilor 50 și 51 din Anexa nr. 14 la H.G. nr. 532/2002, întrucât drumurile comunale și izvorul se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, fiind proprietatea acesteia, potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 345 din 3 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantei și a admis în fond, cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice, în favoarea pârâtului.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta Direcția Silvică Caraș-Severin, susținând în esență că, o parte din bunurile ce cad sub incidența H.G. nr. 532/2002, sunt proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor, conform dispozițiilor art. 2 și 5 din Legea nr. 15/1990.
Recursul este nefondat.
Potrivit Constituției, republicată și dispozițiilor Legii nr. 213/1998, singurele subiecte de drept public titulare ale dreptului de proprietate publică sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, iar organizarea exercitării acestui drept revine, conform legii, organelor centrale ale puterii executive, pentru bunurile din domeniul public de interes național, respectiv autorităților publice locale, pentru bunurile din domeniul public de interes local.
Trecerea în proprietatea comunelor, orașelor sau județelor, a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat al statului, se realizează prin hotărâre a Guvernului, în condițiile Legii nr. 213/1998, în temeiul căreia a fost adoptată hotărârea de guvern atacată.
Conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, se însușește prin hotărâre, de către consiliul local sau județean, după caz. Odată însușite respectivele inventare cu bunurile ce aparțin domeniului public, de către autoritățile locale și județene, Guvernul este chemat doar să ateste apartenența bunurilor, la domeniul public local sau județean, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Hotărârea de guvern atacată are la bază astfel de hotărâri ale consiliului local și județean, care au rămas executorii și producătoare de efecte juridice.
Direcția Silvică reclamantă nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenurilor și drumurilor forestiere, ea având numai dreptul de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului. Dreptul de administrare al regiei, asupra bunurilor proprietate publică a statului, se regăsește reglementat și în H.G. nr. 1105/2003, privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor R.
Hotărârea instanței de fond, care a respins acțiunea reclamantei, este legală și temeinică.
Așa fiind, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1785/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 181/2005. Contencios → |
|---|
