ICCJ. Decizia nr. 187/2005. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 187/2005
Dosar nr. 149/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 februarie 2003, reclamanta Direcţia Silvică Caraş Severin a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 532/2002, respectiv a poziţiilor nr. 26, 31 - 33, 49, 50, 51 şi 52 din Anexa nr. 22 la hotărâre.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că bunurile imobile incluse la poziţiile precizate, respectiv secţie împletituri, atelier, şopron, depozit, cabană, păstrăvărie, bazine, cantoane, au trecut în proprietatea sa, conform art. 5 din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat, ca regii autonome şi societăţi comerciale.
În aceste condiţii, Consiliul Local Caraşova nu avea temei legal pentru a trece bunurile respective în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi numai prin nesocotirea dreptului de proprietate al regiei, autoritatea publică emitentă a stabilit un alt regim juridic al acelor bunuri.
Prin precizarea scrisă, depusă ulterior, reclamanta a invocat dreptul său de administrare asupra bunurilor imobile, despre care susţine că nu trebuiau incluse în domeniul public de interes comunal.
La termenul din 25 martie 2003, Ministerul Administraţiei Publice a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând, în principal, respingerea acţiunii reclamantei, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 342 din 3 octombrie 2003, a admis în fond cererea de intervenţie şi a respins acţiunea principală, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, a decis, cu respectarea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 213/1998, defalcarea unor bunuri din domeniul public de interes naţional şi trecerea lor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, decizie ce nu poate fi contestată, de cel care are doar un drept de administrare a bunurilor în discuţie. Că oricum, reclamanta va putea exercita în continuare dreptul său, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor, pe bază de contract.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta Direcţia Silvică Caraş-Severin.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea principală, deoarece inopozibilitatea dreptului de administrare, faţă de titularul dreptului de proprietate, care este statul român, nu înseamnă că dreptul de administrare poate fi revocat oricând, chiar fără temei şi contrar legii.
În speţă, prin adoptarea HG nr. 532/2002, Guvernul României a retras abuziv acel drept, nesocotind dispoziţiile Legii nr. 26/1996 şi ale Legii nr. 213/1998, prin substituirea nepermisă în atribuţiile puterii legiuitoare.
Recursul este nefondat.
Dreptul de administrare al reclamantei Direcţia Silvică Caraş-Severin, asupra bunurilor imobile în litigiu, conţinute în Anexa nr. 22 a HG nr. 532/2002, nu a fost contestat de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ şi nici de către intervenientul Ministerul Administraţiei Publice.
Dar, existenţa unui simplu drept de administrare nu poate fi opus Guvernului, care, în virtutea prerogativelor conferite de lege, este competent să dispună trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, la cererea consiliului local interesat [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia].
Tot Guvernului României îi revine competenţa de a atesta prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local, pe baza inventarelor însuşite de consiliile judeţene sau de consiliile locale, după caz [art. 19, alin. (1)].
Rezultă prin urmare, că hotărârea de guvern supusă controlului jurisdicţional, care atestă apartenenţa bunurilor imobile de sub poziţiile 26, 31 - 33, 49, 50 şi 52 din Anexa nr. 22 privind comuna Caraşova, este legală şi nu o vatămă pe reclamantă, în drepturile sale legitime.
Concluzia se impune, cu atât mai mult, cu cât, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, reclamanta va putea să exercite în continuare prerogativele izvorâte din acest drept, pe bază de contract, în condiţiile prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor R.
Faţă de considerentele de mai sus şi cum, în cauză, nu există motive de casare de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Silvică Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 342 din 3 octombrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1838/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1879/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
