ICCJ. Decizia nr. 1920/2005. Contencios. Anulare decizie Colegiu. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1920/2005
Dosar nr. 6918/2004
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2001, M.E. a chemat în judecată Colegiul Medicilor din România, solicitând anularea deciziei nr. 3842 din 22 noiembrie 2001, emisă de pârât, ca nelegală.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în valoare de 300.000.000 lei, a unor daune moratorii în sumă de câtre 500.000 lei pe fiecare zi de întârziere în finalizarea procedurii disciplinare împotriva medicului T.D., precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ mai sus menţionat s-a dispus stingerea acţiunii disciplinare declanşate împotriva acelui medic, dar fără soluţionarea contestaţiei formulate.
Refuzând sancţionarea disciplinară a doctorului T.D., care a nesocotit normele de conduită profesională şi jurământul depus în calitate de medic, deşi existau probe de vinovăţie, Colegiul Medicilor din judeţul Hunedoara şi apoi, Colegiul Medicilor din România şi-au asumat explicit răspunderea solidară cu acesta.
A precizat, totodată, că suma de bani pretinsă cu titlu de despăgubiri morale este de natură să compenseze parţial, îmbolnăvirea soţiei sale, precum şi agravarea stării de boală a reclamantului, datorată stresului îndelungat care a urmat după decesul soacrei sale, B.E.
Ulterior, M.E. şi-a completat acţiunea, în sensul că a solicitat şi anularea deciziei nr. 4 din 6 iunie 2001, emisă de Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara, precum şi obligarea în solidar a ambelor autorităţi publice la plata daunelor materiale şi morale indicate în acţiunea introductivă.
Prin sentinţa civilă nr. 607 din 30 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia nr. 3842 din 22 noiembrie 2001, emisă de primul pârât.
Pe cale de consecinţă, a stabilit în sarcina acestuia, obligaţia de a soluţiona în fond contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 4 din 6 iunie 2001, a Colegiului Judeţean al Medicilor Hunedoara, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de câte 500.000 lei pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la finalizarea cauzei disciplinare.
Capătul de cerere având ca obiect plata unor despăgubiri pentru daunele morale, a fost respins ca nefondat, ca, de altfel, şi obligarea pârâtului secund, la plata cheltuielilor de judecată.
În sfârşit, prin aceeaşi hotărâre, pârâtul Colegiul Medicilor din România a fost obligat să plătească reclamantului, suma de 925.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în fapt, Decizia emisă de către Colegiul Medicilor din România reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului, întrucât dispoziţiile Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, nu exclud coexistenţa răspunderii disciplinare a medicilor, cu celelalte forme de răspundere juridică (penală, contravenţională, civilă sau materială).
Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare nu poate fi împiedicată de caracterul penal al faptei săvârşite, iar Colegiul Medicilor din România şi structurile sale judeţene sunt competente să soluţioneze litigiile privind abaterile de la normele de deontologie şi disciplinare ale medicilor, conform procedurilor instituite prin art. 36 şi urm. din lege.
Cât priveşte capătul de cerere accesoriu, având ca obiect plata unor daune morale, Curtea a apreciat că este nefondat, deoarece din probe nu rezultă existenţa unei legături de cauzalitate între refuzul de soluţionare a sesizării şi boala de care suferă reclamantul. Că, pentru suferinţa provocată prin decesul E.B., soţia reclamantului a obţinut despăgubiri morale în cadrul procesului penal soluţionat prin Decizia penală nr. 322 din 4 mai 2000, a Curţii de Apel Alba Iulia.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul M.E. şi pârâtul Colegiul Medicilor din România.
În cadrul recursului său, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, deoarece ca urmare a uriaşului consum nervos, determinat de demersurile sale pentru trimiterea în judecată şi sancţionarea autorului accidentului rutier, precum şi a medicului legist T.D., boala de care suferă (diabet) s-a agravat, devenind dependent de insulină din anul 2000.
Critica este neîntemeiată.
Dispoziţiile cuprinse în art. 1 şi 11 ale Legii nr. 29/1990, au consacrat competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, de a se pronunţa şi asupra daunelor materiale şi morale cerute de reclamantul care se pretinde vătămat în drepturile sale subiective legitime, printr-un act administrativ de autoritate sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de rezolvare a unei cereri referitoare la astfel de drepturi.
În cauza de faţă însă, reclamantul M.E. nu a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere pentru valorificarea unui drept subiectiv recunoscut de lege şi încălcat prin actul administrativ, ci a acţionat în numele şi interesul soţiei sale, a cărei mamă a decedat în urma unui accident de circulaţie.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect că prin Decizia penală nr. 322 din 4 mai 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a stabilit inexistenţa oricărei culpe a victimei accidentului de circulaţie şi, totodată, a acordat părţii civile, M.V., daune materiale în sumă de 37.751.619 lei şi daune morale, în cuantum de 20.000.000 lei.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză la stăruinţa reclamantului, nu rezultă existenţa unui raport de cauzalitate între refuzul pârâţilor de a finaliza procedura disciplinară împotriva medicului legist reclamat şi bolile de care suferă M.E., raport care condiţionează admisibilitatea cererii pentru plata daunelor morale.
Apreciind, aşadar, că prima instanţă a făcut o justă interpretare a probelor, precum şi o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în materie, atunci când a respins capătul de cerere subsecvent pricind acordarea unor daune morale reclamantului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Colegiul Medicilor din România, se constată că, deşi a fost citat pentru termenul de astăzi, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru, în valoare de 17.000 lei şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, conform dovezii anexate la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
În atare situaţie, instanţa de control judiciar va face aplicaţiunea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată şi a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, dispunând anularea recursului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E. împotriva sentinţei civile nr. 607 din 30 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de Colegiul Medicilor din România împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2005. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 1965/2005. Contencios. Anularea parţială a... → |
|---|
