ICCJ. Decizia nr. 1872/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Bacău, ca urmare a soluționării conflictului negativ de competență, de către înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta SC T. SRL Onești a chemat în judecată, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice. Bacău, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 115/2001 și a procesului-verbal nr. 4551/201, cu consecința exonerării sale de plata sumei de 45.720.413 lei, reprezentând T.V.A. și 11.971.207 lei, majorări de întârziere aferente.
Inițial, reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr. 121/2001, emisă de aceeași pârâtă, pentru ca ulterior să renunțe la judecarea acestui capăt de cerere.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru activitatea de transport-export marfă realizată în perioada 1 ianuarie 2000 - 30 noiembrie 2000, beneficiază de cota 0 T.V.A., motiv pentru care nu datorează suma reținută prin procesul-verbal de control contestat.
Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 114/2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu beneficiază de cota 0 T.V.A. pentru transporturile făcute la export, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 pct. B din O.U.G. nr. 17/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC T. SRL Onești.
în motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța a considerat că nu beneficiază de cota 0 T.V.A., neținând cont de expertiza efectuată în cauză și de faptul că pe parcursul procesului, pârâta-intimată, printr-o notă de constatare, a revenit asupra sumei inițial reținute cu titlu de T.V.A.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea l-a respins pentru următoarele considerente:
în perioada 1 ianuarie 2000 - 30 noiembrie 2000, recurenta-reclamantă a avut un total încasări în valută, transformată în lei, de 504.397.568 lei.
Aceste încasări au rezultat, pe de o parte, din servicii de transport legate direct de exporturi de marfă, încasările făcându-se prin conturi bancare, iar pe de altă parte, din servicii de transport aferente importurilor de mărfuri (retur), încasările făcându-se prin casă.
Potrivit dispozițiilor art. 17 pct. B din O.U.G. nr. 17/200, cota 0 T.V.A. se aplică pentru: "exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate de exportul bunurilor efectuate de contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României".
Același articol de lege la pct. e, enumeră și alte situații pentru care se aplică cota 0 T.V.A., și anume: "transportul și prestările de servicii accesorii transportului aferente mărfurilor din import efectuate pe parcurs extern și pe parcurs intern, până la punctul de vămuire și întocmire a declarației vamale".
Ori, în cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă a efectuat atât servicii de transport legate direct de exporturi de marfă (art. 17 pct. B din O.U.G. nr. 17/2000), pentru acestea încasările în valută făcându-se prin conturi bancare, așa cum se prevede în lege, cât și servicii de transport aferente importurilor de mărfuri (retur), cărora li se aplică pct. a din art. 17 și pentru care legea nu prevede încasarea valutei prin conturi bancare, motiv pentru care încasarea s-a făcut prin casă.
Cu ocazia controlului efectuat, organele de control nu au ținut cont și de prevederile art. 17 lit. b) pct. e din O.U.G. nr. 17/2000, considerând în mod eronat că toate încasările în valută provin din servicii de transport legate direct de exporturi de marfă.
Față de dispozițiile legale mai sus invocate, este evident că recurenta beneficiază de cota 0 T.V.A., îndeplinind condițiile prevăzute de lege în acest sens.
De altfel, în același sens a concluzionat și expertiza contabilă efectuată în cauză, la care au participat ambele părți, și de care fără a motiva în vreun fel, instanța nu a ținut cont și nici nu a amintit de ea, ca probă dispusă și administrată.
în consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, sentința, casată și în fond, acțiunea admisă, astfel cum a fost precizată. Așa fiind, s-a dispus anularea deciziei nr. 115/2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău și a procesului-verbal nr. 4551/2001, reclamanta fiind exonerată de plata sumelor reținute cu titlu de T.V.A. și majorări de întârziere, respectiv 45.720.413 lei T.V.A. și 11.971.207 lei majorări de întârziere.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1862/2005. contencios → |
|---|
