ICCJ. Decizia nr. 1906/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta I.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, a solicitat anularea hotărârii nr. 1407 din 30 iulie 2004 și acordarea drepturilor prevăzute de lege, pentru persoanele persecutate din motive etnice, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 105/1999.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că în luna martie 1944, a fost nevoită ca împreună cu familia sa, să se refugieze din satul Borolea, comuna Hănești, județul Botoșani, în comuna Cornu, plasa Pleșița, județul Dolj, fapt dovedit cu declarațiile martorilor P.V. și B.M.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 245 din 20 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că strămutarea reclamantei nu a fost urmare a unei persecuții etnice, întrucât în contextul istoric al acelei perioade, autoritățile Statului român s-au preocupat pentru a disloca o mare parte a populației din nord-estul țării, în scopul de a o proteja de consecințele dezastruoase ale războiului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta I.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că refugierea familiei s-a făcut din motive etnice, întrucât bunicul său era polonez și că are calitatea de refugiat, dovedită prin act emis de Arhivele Naționale ale județului Dolj, nr. 4170 din 28 noiembrie 2003.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, "beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Din dovezile administrate în dosarul cauzei rezultă că reclamanta, în luna martie 1944, a fost nevoită ca, împreună cu familia sa să se refugieze din satul Borolea, comuna Hănelti, județul Botoșani, în comuna Cornu, plasa Pleșița, județul Dolj, ca urmare a războiului, și nu din motive de persecuție etnică, întrucât județul Botoșani se afla sub administrație românească, și nu rusească, așa cum se întâmplase în Ținutul Herței, Nordul Bucovinei și Basarabia.
Iar Statul Român, tocmai datorită protejării populației, a evacuat populația spre centrul țării, acordându-le pe toată perioada, alimente, bani, adăpost și locuri de muncă.
Așadar, în astfel de situație nu se regăsește condiția esențială pentru a se acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, și anume, persecuția etnică.
Pentru considerentele expuse, se reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul se vădește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1883/2005. Contencios → |
|---|
