ICCJ. Decizia nr. 1909/2005. Contencios
| Comentarii |
|
S.H. a formulat contestație în anularea deciziei nr. 8637 din 30 noiembrie 2004, prin care înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 327 din 13 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența.
Sub acest aspect, contestatoarea a făcut referire la prevederile art. 24 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, potrivit cărora dacă o secție a înaltei Curți de Casație și Justiție consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudențe, întrerupe judecata și sesizează Secțiile Unite, singurele care au competența schimbării jurisprudenței.
Or, prin decizia contestată, s-a pronunțat o soluție contrară celei adoptate printr-o altă hotărâre a înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 793 din 26 februarie 2003, privind aceeași problematică a interpretării normelor în materia acreditării instituțiilor de învățământ superior, ajungându-se, astfel, la existența a două hotărâri judecătorești contradictorii ale instanței supreme.
Examinând contestația în anulare, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea a constatat netemeinicia cererii, urmând a o respinge ca atare.
Potrivit textului de lege sus-menționat, hotărârile irevocabile pronunțate cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, pot fi atacate pe calea contestației în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Aceste prevederi trebuie raportate la dispozițiile art. 159 C. proc. civ., care definesc expres și limitativ necompetența de ordine publică: 1. când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. când pricina este de competența unei instanțe de alt grad; 3, când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
în cauză, nu se regăsește nici unul dintre cazurile sus-menționate, pentru a se conchide că au fost încălcate prevederile de ordine publică referitoare la competență, înalta Curte care a pronunțat decizia nr. 8637 din 30 noiembrie 2004, fiind legal învestită cu judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 327/2003 a Curții de Apel București.
în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu se poate susține că prevederile din Secțiunea a 2-a titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care reglementează competența înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt de ordine publică.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins contestația în anulare, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1956/2005. Contencios → |
|---|
