ICCJ. Decizia nr. 1975/2005. Contencios. Refuz emitere autorizaţie de comisionar în vamă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1975/2005
Dosar nr. 2512/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 mai 2002, la Tribunalul Mureş, trimisă prin declinare de competenţă, la Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC I. SRL Târgu Mureş a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia de a-i recunoaşte dreptul în exercitarea activităţii de comisionar în vamă şi să fie obligată la eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă, pentru o perioadă de 99 de ani, pe lângă Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Târgu Mureş.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că i s-a respins cererea pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă, cu toate că îndeplineşte integral condiţiile legale, dar au fost autorizate alte două societăţi pe criterii subiective, dintre care SC C. SRL este nou înfiinţată.
Ulterior îşi precizează acţiunea, cerând şi anularea actului nr. 17920 din 15 aprilie 2002 şi obligarea la plata a 1,1 miliarde lei daune şi câte 100 milioane lei lunar, despăgubiri.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 59 din 13 martie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa reţine că reclamanta nu legitimează un drept recunoscut de lege care să-i fie vătămat prin refuzul autorizării, autoritatea vamală având competenţa de a verifica bonitatea solicitantului, iar pârâta, de a stabili numărul de societăţi autorizate în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal, instanţa neavând astfel de competenţe.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Consideră că autoritatea vamală s-a comportat abuziv, subiectiv, respingând cererea sa de eliberare a autorizaţiei de comisionar în vamă, cu toate că îndeplineşte condiţiile impuse de lege în acest sens, dar a eliberat autorizaţie altor două societăţi, din care una este nou înfiinţată.
Menţionează că s-au încălcat principii de drept fundamentale, printre care cel al liberei concurenţe şi că prin respingerea cererii de autorizare, a suferit grave prejudicii, din cauză că a făcut investiţii considerabile, în vederea desfăşurării acestei activităţi şi a încheiat contracte ferme cu terţii.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor a formulat întâmpinare, în care susţine că recursul a fost promovat tardiv, iar pe fond, consideră că este neîntemeiat, pentru că prin cererea de recurs se modifică valoarea prejudiciului, care, însă, nici nu este dovedit, pentru că beneficiul nerealizat pretins nu este cert şi pentru că recurenta nu a făcut dovada încălcării unui drept care să-i fie recunoscut de lege.
Susţine şi că, potrivit art. 83 din HG nr. 1114/ 2001, are competenţă exclusivă în stabilirea numărului de societăţi autorizate în calitate de comisionar în vamă, pentru fiecare birou vamal, în funcţie de volumul activităţii şi de personalul acestuia, ţinându-se cont şi de anumite criterii obiective.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor menţiona mai jos.
Nu se contestă că recurenta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 83 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin HG nr. 1114/2001, însă exercitarea atribuţiilor de comisionar în vamă se poate realiza numai după obţinerea autorizaţiei de comisionar.
Conform prevederilor art. 83 alin. (1) din acelaşi regulament, Direcţia Generală a Vămilor este autoritatea administrativă care stabileşte numărul de societăţi autorizate de a funcţiona în calitate de comisionari pentru fiecare birou vamal şi care apoi eliberează autorizaţiile.
Dar acest număr trebuie determinat în baza analizării situaţiei de fapt existentă la fiecare birou vamal, în special în funcţie de volumul activităţii şi de personalul acestora, analiză ce se impunea a fi făcută anterior depunerii cererilor de autorizare, ceea ce nu s-a dovedit că s-a realizat.
Pentru foştii comisionari vamali, art. 102 din regulament prevede că autorizarea este condiţionată numai de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 83 alin. (2), recurenta fiind anterior comisionar vamal şi îndeplinind şi în prezent, condiţiile respective.
Nu este admisibil a se avea în vedere că autoritatea vamală are un drept de decizie discreţionar în stabilirea numărului de comisionari vamali şi, mai ales, în ce priveşte alegerea comisionarilor.
Trebuie ţinut cont de criteriile prevăzute de regulament, dar şi de o transparenţă deplină în selecţionarea societăţilor care să fie autorizate în calitate de comisionari vamali, iar intimata nu a făcut dovada asupra modului în care a eliberat autorizaţiile pentru Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Târgu Mureş, pentru ca instanţa să poată aprecia în cunoştinţă de cauză dacă s-au respectat sau nu cerinţele legale prevăzute în acest sens.
Recurenta a fost verificată de şeful serviciului regimuri vamale din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Cluj, care a constatat că îndeplineşte toate condiţiile stipulate în art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal şi a avizat favorabil cererea recurentei de a fi autorizată în continuare să îndeplinească atribuţia de comisionar vamal.
La sesizarea recurentei, Consiliul Concurenţei i-a comunicat că prin stabilirea administrativă a numărului de competitori, se intervine pe piaţa serviciilor de comisionare vamală, încălcându-se art. 9 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenţei şi că a solicitat Guvernului, să modifice prevederile contrare Legii concurenţei nr. 21/1996.
Intimata a respins cererea recurentei de reautorizare în calitate de comisionar vamal şi pentru că aceasta a depus doar 287 declaraţii vamale în anul 2001, dar, aşa cum susţine recurenta, în anul 2001 a funcţionat în această calitate, numai 7 luni, iar una dintre societăţile autorizate era nou înfiinţată, neavând anterior nici un fel de activitate de comisionar în vamă, ceea ce dovedeşte că a existat un anumit arbitrariu în ce priveşte selectarea comisionarilor vamali.
Pentru considerentele arătate mai sus, reţinând că recurenta a dovedit că nejustificat i s-a refuzat un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi că are un interes legitim în obţinerea autorizaţiei de comisionar în vamă, se va admite recursul, va fi casată sentinţa şi se va admite acţiunea, în sensul obligării pârâtei să-i elibereze autorizaţia solicitată.
În ce priveşte pretenţiile materiale ale acesteia, nu s-au făcut dovezi cu privire la existenţa şi întinderea lor, astfel că nu pot fi admise, recurenta având posibilitatea ca în viitor, printr-o altă cerere, să le solicite.
Văzând şi prevederile art. 312 şi 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I. SRL Târgu Mureş, împotriva sentinţei nr. 59 din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea. Obligă autoritatea pârâtă să elibereze reclamantei, autorizaţia de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Târgu Mureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2005. Contencios. Anularea parţială a... | ICCJ. Decizia nr. 1977/2005. Contencios. Refuz răspuns... → |
|---|
