ICCJ. Decizia nr. 2159/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 37 din 19 martie 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Hunedoara a admis în parte pct. 2 din actul de sesizare nr. 9036/7D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Hunedoara, privind obligarea pârâților - persoane fizice menționați în acest act, la plata, în solidar, către A.J.O.F.M. Hunedoara, a sumei de 6.840.410 lei cu titlu de daune și a respins celelalte puncte din actul de sesizare, respectiv, pct. 1, 3 și 4, prin care s-a solicitat obligarea pârâților - persoane fizice, menționați la fiecare din aceste puncte, la plata, în solidar, către instituția publică sus-menționată, a unor sume de bani reprezentând valoarea prejudiciilor și a daunelor pe care aceștia, în calitate de părți responsabile civilmente, le-au produs, conform constatărilor organului de control al Curții de Conturi și consemnate în procesul-verbal de control nr. 45 din 30 iunie 2000, după cum urmează: pct. 1 - 22.895.716 lei, plus dobânzile aferente acestei sume; pct. 3 - 161.613.870 lei, plus dobânzile aferente acestei sume; pct. 4 - 345.380.926 lei, plus dobânzile aferente acestei sume.
în temeiul art. 73 și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Hunedoara a declarat, la data de 24 aprilie 2003, recurs jurisdicțional împotriva sentinței pronunțată de Colegiul jurisdicțional Hunedoara, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și în fond, admiterea în întregime a actului de sesizare.
împotriva aceleiași sentințe și în același temei legal, a declarat recurs jurisdicțional, și partea prejudiciată, A.J.O.F.M. Hunedoara, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii pct. 3 și 4 al actului de sesizare al Procurorului financiar și al obligării pârâților la repararea prejudiciului produs.
Prin cele două recursuri declarate în cauză, sentința Colegiului jurisdicțional este criticată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în sensul că aceasta ar fi fost dată cu încălcarea legii, iar instanța jurisdicțională nu s-ar fi pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Prin motivele de recurs jurisdicțional formulate în scris, Procurorul financiar a arătat că:
- deși prejudiciul în valoare de 22.895.716 lei, inclusiv dobânda aferentă acestei sume, consemnat la pct. 1 din actul de sesizare, a fost recuperat integral, în cursul soluționării cauzei, de la beneficiara plății necuvenite, respectiv de la SC J.P. SRL Deva, pe baza deciziei civile nr. 808/A/2001, a Curții de Apel Alba Iulia, instanța de fond, în loc să admită acest capăt de sesizare și să constate că prejudiciul a fost recuperat, prin restituirea sumei încasate necuvenit, aceasta a reținut, în mod nelegal, că pârâții menționați în actul de sesizare nu se fac vinovați de producerea prejudiciului;
- pct. 2 al actului de sesizare, prin care s-a solicitat obligarea pârâților menționați în acest capăt de cerere, la plata, în solidar, a sumei de 6.840.410 lei, reprezentând cuantumul dobânzilor aferente sumei de 20.652.392 lei plătită nelegal, cu titlu de plăți compensatorii, unor persoane fizice, a fost admis de către instanța de fond, doar pentru suma de 3.312.282 lei, care a fost calculată prin aplicarea procentului dobânzii de la data pronunțării, respectiv, cel de 18,4% pe an, deși suma la care au fost calculate dobânzile a fost restituită de C.E.C. Hunedoara, la data de 6 iulie 1999, dobânda corectă fiind cea aplicată de organul de control, respectiv dobânda Băncii Naționale a României de la data restituirii sumei plătite nelegal;
- deși prin capătul de cerere de la pct. 3 al actului de sesizare, s-a solicitat obligarea pârâților menționați în acest capăt de cerere, la plata, în solidar, a sumei de 161.613.870 lei, la care se adaugă dobânzile aferente acestei sume ce reprezintă o plată nedatorată făcută în favoarea SC C.S. SRL Deva, din care, în cursul soluționării litigiului, a fost recuperată prin executare silită, suma de 29.651.000 lei, instanța de fond, în mod nelegal, i-a exonerat de răspundere pe pârâți, pentru diferența de prejudiciu de 131.962.870 lei, reținând că aceștia "au avizat plata sumelor pe baza documentelor justificative". în susținerea acestui motiv de recurs, Procurorul financiar a arătat că instanța de fond trebuia să rețină vinovăția pârâților în efectuarea plății nelegale, întrucât aceștia nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu specifice funcției fiecăruia, în sensul de a verifica prin intermediul personalului din subordine, serviciile realizate de SC C.S. SRL Deva, conform celor stabilite la art. V lit. a) din contractul de prestări servicii nr. 142 din 5 mai 1998; între vinovăția pârâților și prejudiciu există un raport direct de cauzalitate, în sensul că, fără avizarea plății facturilor de către pârâți, prejudiciul nu s-ar fi produs;
- prin capătul de cerere de la pct. 4 al actului de sesizare s-a solicitat obligarea pârâților menționați la acest capăt de cerere, la plata, în solidar, a sumei de 345.380.926 lei, la care se adaugă dobânzile aferente acestei sume, ce reprezintă plăți nedatorate efectuate în favoarea SC A.O. SRL București, iar în cursul soluționării litigiului, instituția bugetară prejudiciată a constatat că, în urma demersurilor făcute de aceasta, pentru punerea în executare a unei hotărâri pronunțată de instanța de drept comun, agentul economic beneficiar al plății nu mai funcționează în sediul avut, iar administratorii acestuia sunt dispăruți, motiv pentru care a formulat plângerea penală împotriva acestor administratori și a solicitat Colegiului jurisdicțional Hunedoara, suspendarea judecății. Deși se impunea disjungerea cauzei și suspendarea judecării pct. 4 din actul de sesizare, suspendare pe care el însuși, Procurorul financiar, a cerut-o la termenul de judecată de la 26 februarie 2003, instanța a respins cererea de suspendare, pe motiv că aceasta nu este relevantă pentru soluționarea cauzei și, judecând în fond acest capăt de cerere, nu a reținut vinovăția pârâților, deși această vinovăție este evidentă, în sensul că, prin natura atribuțiilor de serviciu specifice funcției, unii dintre aceștia aveau obligația să verifice realitatea rapoartelor prestatorului de servicii și legalitatea sumelor aprobate la plată, iar alții, să efectueze verificări și controale cu privire la prestarea efectivă a serviciilor de inițiere prevăzute în contractul încheiat. în opinia Procurorului financiar, instanța de fond trebuia să stabilească răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâților și să-i oblige pe aceștia la repararea prejudiciului pe care l-au produs instituției bugetare.
în ceea ce privește recursul jurisdicțional declarat de partea prejudiciată, A.J.O.F.M. Hunedoara, prin acesta se susține că, deși Colegiul jurisdicțional Hunedoara a reținut că prin efectuarea unor plăți nelegale către cei doi agenți economici prestatori de servicii, respectiv SC C.S. SRL Deva și SC A.O. SRL București, instituția bugetară a fost prejudiciată, acesta, în mod nelegal a exclus vinovăția pârâților în producerea acestor prejudicii, iar posibilitatea instituției de a recupera sumele de la beneficiarii plății necuvenite, prin punerea în executare a deciziei civile nr. 1016 din 18 octombrie 2002, a Curții de Apel Alba Iulia, precum și a deciziei nr. 1269 din 28 septembrie 2001, a Curții de Apel București, este foarte mică, având în vedere că:
- debitoarea SC C.S. SRL Deva nu deține bunuri mobile sau imobile care să poată fi urmărite pe calea executării silite, motiv pentru care a solicitat Tribunalului Hunedoara, declararea stării de faliment, cererea sa făcând obiectul dosarului nr. 1490/2003;
- debitoarea SC A.O. SRL București nu mai funcționează la sediul avut, din anul 1994, motiv pentru care a solicitat Tribunalului București, declararea stării de faliment.
Prin decizia nr. 490 din 16 septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a admis recursurile jurisdicționale declarate de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Hunedoara și de A.J.O.F.M. Hunedoara, a casat sentința Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Hunedoara și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași colegiu jurisdicțional.
La pronunțarea deciziei, instanța de recurs jurisdicțional a reținut că:
- prejudiciul în valoare de 22.895.716 lei, menționat la pct. 1 din actul de sesizare, este real și fiind recuperat în cursul soluționării cauzei, instanța de fond trebuia să admită actul de sesizare și să constate repararea prejudiciului, prin restituirea sumei de către beneficiarul plății necuvenite;
- cu privire la prejudiciul în valoare de 6.840.410 lei, menționat la pct. 2 din actul de sesizare, instanța de fond trebuia să constate că debitul principal, în valoare de 20.652.392 lei, a fost recuperat la data de 6 iulie 1999, iar calcularea dobânzii aferentă acestui debit se face prin aplicarea ratei practicată de Banca Națională a României la momentul recuperării prejudiciului, iar nu prin aplicarea ratei de la data pronunțării sentinței;
- în ceea ce privește prejudiciul în valoare de 16.613.870 lei, menționat la pct. 3 din actul de sesizare, instanța de fond trebuia să analizeze posibilitatea recuperării acestuia de la societatea comercială debitoare, aflată în procedura falimentului și în măsura în care acesta nu mai poate fi recuperat, urma să stabilească răspunderea civilă delictuală în sarcina persoanelor vinovate de producerea prejudiciului;
- referitor la prejudiciul în valoare de 345.380.926 lei, menționat la pct. 4 din actul de sesizare, instanța de fond trebuia să analizeze posibilitatea recuperării acestuia de la societatea comercială debitoare și în măsura în care acesta nu poate fi recuperat, urma să stabilească răspunderea civilă delictuală în sarcina persoanelor vinovate de producerea prejudiciului.
împotriva deciziei pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi au declarat recurs, pârâtele B.M. și L.L., care au invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia instanței jurisdicționale de recurs, ca fiind lipsită de temei legal.
Criticile prezentate de recurenta B.M., prin motivele de recurs formulate în scris, se referă la modul în care instanța jurisdicțională de recurs s-a pronunțat cu privire la pct. 3 și 4 din actul de sesizare al Procurorului financiar, arătând că din probele administrate în cauză rezultă că nu se face vinovată de producerea prejudiciului și că, neexistând temei legal pentru stabilirea unei răspunderi solidare sau subsidiare, în mod greșit, instanța jurisdicțională de recurs a reținut că în măsura în care prejudiciul nu poate fi recuperat de la societatea comercială aflată în procedura falimentului, urmează să se stabilească răspunderea civilă a persoanelor menționate în actul de sesizare; ordinele de plată semnate pentru SC C.S. SRL Deva au avut la bază documente justificative depuse de societatea prestatoare de servicii, iar persoanele desemnate pentru verificarea rapoartelor depuse au confirmat documentele; în ceea ce privește plățile efectuate către SC A.O. SRL București, nu cunoaște dacă documentele justificative (rapoarte, facturi, monitorizări), corespund realității sau sunt false, întrucât nu a vizat și nu a semnat nici un ordin de plată către această societate, astfel că, neexistând vinovăție, nu există nici răspundere civilă delictuală, iar Colegiul jurisdicțional Hunedoara a elucidat aspectele legate de vinovăție și de răspundere civilă delictuală.
în ceea ce privește criticile prezentate de recurenta L.L., prin motivele de recurs, acestea se referă la modul în care instanța jurisdicțională de recurs s-a pronunțat cu privire la pct. 1 și 4 din actul de sesizare al Procurorului financiar, arătând că, motivarea deciziei, în sensul că ar fi trebuit ca mai întâi să fie admis pct. 1 din actul de sesizare și apoi să se constate recuperarea prejudiciului în timpul soluționării cauzei, este în afara rezolvării cauzei între părțile acesteia, întrucât SC J.P. SRL nu este parte în proces; cu privire la pct. 4 al actului de sesizare, Colegiul jurisdicțional a soluționat cauza pe fond, constatând că persoanele menționate în actul de sesizare nu au fost în culpă la încheierea sau pe parcursul derulării contractului cu SC A.O. SRL; fiind vorba de raporturi juridice contractuale, recuperarea prejudiciului se face în baza răspunderii civile contractuale, conform reglementării art. 969 și urm. C. civ., răspundere care a fost stabilită irevocabil în sarcina societății comerciale prestatoare de servicii, iar partea prejudiciată se află în posesia titlului executor, astfel că sunt greu de înțeles considerentele prezentate de instanța jurisdicțională de recurs, cu privire la obligația instanței de fond de a analiza răspunderea civilă delictuală, ca și cum acest lucru nu ar fi fost făcut.
Examinând decizia atacată, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerente ce se vor prezenta în cele ce urmează:
Criticile prezentate de cele două recurente cu privire la considerentele pentru care instanța jurisdicțională de recurs a casat sentința pronunțată de Colegiul jurisdicțional Hunedoara și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași colegiu jurisdicțional, sunt neîntemeiate.
Aprecierile instanței de recurs jurisdicțional, cu privire la modul în care trebuia să fie soluționat primul capăt de cerere din actul de sesizare al Procurorului financiar, sunt corecte. Odată ce instanța de fond a constatat că prejudiciul ce face obiectul acestui capăt de cerere, a fost reparat în timpul soluționării cauzei, ca urmare a plății făcute chiar de beneficiarul sumei încasate necuvenit, aceasta avea obligația să admită actul de sesizare și să constate repararea prejudiciului, iar nu să procedeze la respingerea actului de sesizare cu privire la acest capăt de cerere.
Referitor la dauna în valoare de 6.840.410 lei, ce face obiectul celui de-al doilea capăt de cerere din actul de sesizare, se constată că aceasta reprezintă dobânda aferentă unui debit principal care a fost recuperat de instituția bugetară prejudiciată, la data de 6 iulie 1999, anterior controlului efectuat de organele de control ale Curții de Conturi, situație în care calcularea dobânzii se face în funcție de rata practicată de Banca Națională a României la momentul recuperării debitului principal, iar nu în funcție de cea practicată la data pronunțării sentinței, cum greșit a reținut instanța de fond, diminuând, astfel, valoarea daunei.
Cât privește prejudiciile ce fac obiectul celui de-al treilea și al patrulea capăt de cerere al actului de sesizare, se constată că instituția bugetară prejudiciată, imediat după efectuarea controlului de către organele Curții de Conturi, a formulat acțiune în răspundere contractuală împotriva celor două societăți comerciale, respectiv SC C.S. SRL Deva și SC A.O. SRL București, cu care aceasta a avut raporturi juridice contractuale stabilite prin contracte de prestări servicii pentru măsuri active, obținând titluri executorii pe care încearcă să le pună în executare, în condițiile în care societățile comerciale debitoare se află în procedura falimentului, așa cum rezultă din susținerile celor două recurente.
întrucât răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator, în care culpa debitorului este prezumată, potrivit art. 1082 C. civ., prejudiciul putând fi recuperat mai ușor și în cuantumul determinat conform clauzelor legale ale contractului, Colegiul jurisdicțional Hunedoara avea obligația de a stabili în ce măsură prejudiciul ce face obiectul actului de sesizare al Procurorului financiar, mai poate fi recuperat de la societățile comerciale debitoare și apoi, în măsura în care aceasta nu mai este posibil, să procedeze la analizarea detaliată și motivată a vinovăției persoanelor răspunzătoare menționate în actul de sesizare, în raport cu modul în care fiecare dintre acestea și-a îndeplinit atribuțiile și obligațiile de serviciu privind controlul, evidența și plata serviciilor real prestate. Stabilirea răspunderii civile în condițiile arătate se justifică prin faptul că prejudiciul consemnat în actul de control și în actul de sesizare este consecința efectuării unor plăți nelegale din alocații bugetare destinate îndeplinirii programului de măsuri active la nivelul structurilor teritoriale ale A.J.O.F.M.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312, alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, decizia nr. 490 din 16 septembrie 2003, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, în dosarul nr. 320/2003, a fost menținută ca legală și temeinică, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Tribunalului Hunedoara, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2347/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2079/2005. contencios → |
|---|
