ICCJ. Decizia nr. 1938/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1938/2005
Dosar nr. 4336/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 iunie 2003, reclamanta SC M.D. SRL Timişoara a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emisă de pârât, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 1884 din 13 martie 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, întrucât constatările din actul fiscal (proces-verbal nr. 1884 din 13 martie 2003) nu sunt corespunzătoare realităţii, a contestat în procedura prealabilă, aceste măsuri şi prin Decizia nr. 124/2003, pârâtul a suspendat soluţionarea contestaţiei, pentru efectuarea de cercetări penale.
Reclamanta, considerând că va fi prejudiciată prin executarea debitului din procesul-verbal fiscal, a arătat că se impune suspendarea executării măsurilor dispuse prin acest act, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 317 din 30 septembrie 2003, a respins cererea reclamantei, pentru anularea deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, ca nefondată; a respins, în rest, acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, pentru anularea actelor fiscale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, iar regimul juridic al deciziilor pronunţate în temeiul prevederilor textului menţionat înlătură aplicarea procedurii prevăzute de art. 12 din ordonanţă.
Cu privire la cererea pentru suspendarea executării procesului-verbal, s-a reţinut că nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv existenţa pe rolul instanţei, a unei acţiuni întemeiate pe prevederile art. 12 din OUG nr. 13/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC M.D. SRL, susţinând că prima instanţă, greşit a respins cererea pentru anularea deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emisă de pârât, precum şi cererea de suspendare a executării procesului-verbal fiscal.
A mai susţinut recurenta-reclamantă, că, deşi nu a solicitat prin acţiune, anularea procesului-verbal nr. 1884/2003, instanţa s-a pronunţat şi pe acest „capăt de cerere".
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 13/2001 (modificată), în vigoare la data introducerii acţiunii, organul de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere, poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată; Decizia de suspendare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.
În speţă, instanţa învestită cu cererea de anulare a deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, nu se putea pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţi acesteia, în lipsa oricărei dovezi care să justifice măsura de suspendare a soluţionării cauzei.
Astfel, simpla afirmaţie că a fost sesizat Pachetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, nu era de natură să determine menţinerea deciziei de suspendare, fiind necesar a se solicita probe, în sensul că în cauză s-a început urmărirea penală.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi a doua critică formulată de recurentă, pentru a se determina cu exactitate obiectul judecăţii, stabilind dacă s-a cerut sau nu, şi anularea procesului-verbal nr. 1884 din 13 martie 2003.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SCM.D. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 317 din 30 septembrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1936/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1939/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
