ICCJ. Decizia nr. 2065/2005. Contencios. Anulare decizie D.G.E.I.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2065/2005
Dosar nr. 5575/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 iulie 2003, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul B.M. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migrare, solicitând anularea deciziei prin care i s-a refuzat prelungirea duratei de valabilitate a vizei simple pentru întregirea familiei şi prin care s-a dispus părăsirea teritoriului României şi acordarea vizei de ieşire, precum şi instituirea interdicţiei de intrare în România pe o perioadă de 6 luni de la data părăsirii teritoriului României, comunicate cu adresa nr. 1414352 din 27 noiembrie 2002.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la prelungirea vizei pentru întregirea familiei, începând cu 31 august 2002; suspendarea executării dispoziţiilor menţionate şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cetăţean turc, că se află pe teritoriul României din 1995, că este căsătorit cu o cetăţeană română, din data de 20 ianuarie 2002 şi că are în întreţinere un copil minor dintr-o căsătorie anterioară.
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte, acţiunea, în sensul că a anulat Decizia nr. 1414352 din 27 noiembrie 2002, a obligat pârâta să prelungească reclamantului, dreptul de şedere în România, pe motivul reîntregirii familiei şi a respins cererea de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că în mod abuziv pârâta a refuzat prelungirea vizei de şedere, considerând că s-a depăşit termenul de solicitare, întrucât înainte de acesta, reclamantul a formulat o cerere de prelungire, fără a putea face dovada şi cu buletinul de identitate al soţiei sale care, însă, urmare a preschimbării, a fost eliberat ulterior, la 10 septembrie 2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinând în esenţă că instanţa de fond a apreciat greşit probele administrate, prin care s-a dovedit că reclamantul, anterior expirării vizei de şedere, nu a prezentat documentele necesare prelungirii acesteia, iar după obţinerea acestora, la 15 august 2002 a întârziat nejustificat să formuleze o nouă solicitare, până la 5 noiembrie 2002, situaţie în care, legal şi temeinic s-a constatat în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 476/2001, că după o şedere ilegală de peste 30 de zile, sunt aplicabile prevederile art. 47 alin. (1) lit. g).
Recursul nu este fondat.
Din evidenţa Serviciului Independent de Evidenţă Informatizată a municipiului Bucureşti, aşa cum a fost prezentată în cauză, rezultă că în perioada 31 iulie 1996 - 15 iulie 2000, B.M. a avut succesiv viză de şedere în România, fiind angajat cu permis de muncă la SC F.S. SRL.
Din 21 august 2000, când a părăsit România, reclamantul a revenit de mai multe ori, pentru scurte perioade, pentru ca apoi, la 20 ianuarie 2002, să se căsătorească cu o cetăţeană română.
La 3 iunie 2002 a primit viză de reîntregire a familiei, acordată de Consulatul României de la Istambul, valabilă până la 12 august 2002.
La 6 august 2002, reclamantul a solicitat prelungirea vizei de şedere, cerere ce i-a fost respinsă, pentru motivul că soţia sa nu avea domiciliul în Bucureşti, motiv pentru care, de altfel, a şi fost îndrumat să reglementeze această situaţie.
Astfel fiind, urmează a se reţine, nu numai că reclamantul s-a adresat în termenul legal pentru solicitarea prelungirii vizei de şedere, dar refuzul autorităţilor este nejustificat, neîncadrându-se în nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 123/2001.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 12/2001 privind regimul străinilor, această viză se putea prelungi, fiind dovedite ca îndeplinite, cerinţele art. 28 lit. e).
De altfel, la 15 august 2002, reclamantul a revenit cu o nouă solicitare de prelungire a vizei, moment la care soţia sa primise noua carte de identitate cu domiciliul în Bucureşti, cerere la care, însă, nu i s-a răspuns, pentru ca abia la 5 noiembrie 2002, după o altă revenire, să se respingă solicitarea, cu motivarea depăşirii termenului legal de solicitare a prelungirii vizei de şedere.
Or, în condiţiile în care autoritatea pârâtă nu a soluţionat cererea din 15 august 2002, revenirea reclamantului cu o nouă solicitare, la 5 noiembrie 2002, nu-i poate fi imputată şi cu atât mai puţin invocată, ca temei al soluţiei de respingere, nefiind în fapt dovedită, încălcarea dispoziţiilor art. 17 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 123/2001.
În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia ca legală şi temeinică, soluţia Curţii de Apel Bucureşti, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 şi 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr. 317 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul la 4.000.000 cheltuieli de judecată pentru reclamantul B.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 207/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
