ICCJ. Decizia nr. 2084/2005. Contencios. Anulare decizie eliberare din functie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2084/2005
Dosar nr. 4044/2003
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 aprilie 2002, reclamantul S.P. a solicitat anularea deciziei nr. 20 din 7 martie 2002, emisă de I.D.S.A. Bucureşti, decizie prin care a fost eliberat din funcţia de şef serviciu la Inspectoratul de Poliţie Sanitar-Veterinară de Frontieră Porţile de Fier, Gura Văii, Mehedinţi, precum şi din funcţia de execuţie de consilier categoria A, clasa I, gradaţia I, specifică medicului primar veterinar.
A mai solicitat obligarea I.D.S.A. Bucureşti să apeleze la Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară, pentru ca aceasta să dispună transferul în interesul serviciului, cu respectarea gradului, gradaţiei, a continuităţii în muncă, reclamantul fiind atestat în funcţia publică, în conformitate cu adresa nr. 12840/2000, a I.D.S.A. Bucureşti. Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata actualizată a drepturilor salariale, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că măsura eliberării din funcţie este nelegală, deoarece anterior nu i s-a oferit un post potrivit pregătirii sale profesionale, dintre cele vacante existente în structura aceluiaşi minister (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), din judeţul de domiciliu.
Prin sentinţa civilă nr. 618/2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, pronunţată în fond după casarea sentinţei civile nr. 160/2002, a aceleiaşi instanţe, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 222/2003, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că pârâtul a oferit posturi vacante la Inspectoratul de Poliţie Sanitar-Veterinară de Frontieră Bihor, Galaţi, Giurgiu, Suceava, Vaslui, Timiş, Dolj, posturi pe care reclamantul nu le-a acceptat, deşi distanţa nu era prea mare, spre exemplu până în judeţul Dolj; că Inspectoratul de Poliţie Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinţi şi-a încetat activitatea prin Ordinul nr. 376/2001, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; că reclamantul a solicitat transferul şi a fost încadrat la Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi. Curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat să acorde reclamantului, transferul în interesul serviciului, întrucât instanţa nu se poate substitui voinţei unităţii de la care funcţionarul public pleacă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că oferirea posturilor în alte judeţe nu putea fi acceptată, fiind distanţe mari faţă de domiciliu şi familie; că în judeţul Mehedinţi, la Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi exista posibilitatea încadrării prin transfer în interesul serviciului, fiind 10 posturi vacante; instanţa a apreciat greşit dovezile din dosar, pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală. Totodată, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Verificând cauza, în funcţie de motivele recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 376/2001, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, unitatea Inspectoratul de Poliţie Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinţi şi-a încetat activitatea.
Reclamantul deţinea funcţia de şef serviciu la Inspectoratul de Poliţie Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinţi şi a fost atestat în funcţia publică, astfel cum rezultă din adresa nr. 12840/2000 a I.D.S.A. Bucureşti şi din carnetul de muncă al reclamantului.
Prin adresa nr. 1373/2002, I.D.S.A. Bucureşti a comunicat posturile vacante la celelalte inspectorate de poliţie sanitar-veterinare de frontieră din ţară, însă reclamantul le-a refuzat, fiind situate la distanţe mari faţă de domiciliul său.
Prin Decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti, contestată în prezenta cauză, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere - şef serviciu la Inspectoratul de Poliţie Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinţi şi din funcţia publică de execuţie, conform art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Prin Decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti s-a anulat Decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a aceleiaşi autorităţi publice şi reclamantul a fost transferat în interesul serviciului, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,la Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi.
Prin Decizia nr. 33 din 21 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti, s-a anulat Decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a aceleiaşi autorităţi publice şi s-a dispus că Decizia nr. 20 din 7 martie 2002 îşi păstrează valabilitatea.
Conform deciziei nr. 30 din 21 martie 2002, a Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi, reclamantul a fost încadrat, începând cu data de 15 martie 2002, la cerere, pe perioadă determinată, până la organizarea primului concurs pe postul vacant de inspector de specialitate. Ulterior, prin Decizia nr. 56 din 31 iulie 2003, a Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi, a fost încadrat consilier superior, începând cu 15 iulie 2003.
Decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti, este nelegală.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii.
Astfel, dispoziţiile art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, se completează cu dispoziţiile art. 69, 130 şi urm. C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate - 7 martie 2002.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, autoritatea publică avea obligaţia să ofere un alt post în sistemul organizării sale, să apeleze la forul tutelar pentru încadrarea într-unul din posturile din sistemul forului tutelar, să apeleze la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru a-i asigura încadrarea în altă funcţie publică, în conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Pârâtul a îndeplinit numai formal prima obligaţie, şi anume, a oferit posturi care nu puteau fi acceptate, deoarece erau situate la distanţe foarte mari, în alte judeţe, departe de domiciliul şi familia petentului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public îşi păstrează clasa şi gradul avute, şi atunci când nu mai deţine funcţia publică, din motive neimputabile lui, cum este cazul menţionat de art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999.
În această situaţie, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici asigură funcţionarului public, încadrarea în altă funcţie publică, în limita posturilor disponibile şi potrivit pregătirii lui profesionale. Posturi disponibile corespunzătoare şi agreate de reclamant au existat la Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi, situaţie dovedită prin Decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti, care ulterior a fost anulată nelegal de I.D.S.A. Bucureşti.
I.D.S.A. Bucureşti nu a urmat procedura legală, în situaţia eliberării din funcţie a reclamantului, în condiţiile art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, astfel încât Decizia contestată se impune a fi anulată.
Încadrarea reclamantului, funcţionar public, prin Decizia nr. 30 din 21 martie 2002, a Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi, pe perioadă determinată, este nelegală. Transferul funcţionarului public poate avea loc numai în condiţiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 şi se realizează doar de pe o funcţie publică, pe altă funcţie publică. De esenţa funcţiei publice este încadrarea pe durată nedeterminată. Încadrarea pe durată determinată nu poate fi efectuată decât pe un post de natură contractuală, astfel că procedând în modul sus-arătat, Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi a încălcat principiul stabilităţii în funcţie a funcţionarului public. De asemenea, aplicând greşit dispoziţiile referitoare la transfer, Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi a afectat şi dreptul de carieră a petentului.
În aceste circumstanţe, nu se poate reţine că reclamantul şi-a exprimat un acord valabil pentru transferul „la cerere", realizat prin Decizia nr. 30/2002, a Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi.
Nu este justificată revenirea acestei unităţi asupra acordului iniţial privind transferul în interesul serviciului al reclamantului, iar I.D.S.A. Bucureşti, în mod nelegal, prin Decizia nr. 33 din 21 martie 2002, a anulat transferul în interesul serviciului dispus prin Decizia nr. 27 din 15 martie 2002 şi a menţinut Decizia nr. 20 din 7 martie 2002.
Constatând toate aceste acte nelegale întocmite de pârât şi de Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi, se impune admiterea recursului şi a acţiunii şi anularea deciziei contestate nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A. Bucureşti. Pârâtul va fi obligat să apeleze la forul tutelar Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, înfiinţată prin HG nr. 308/2004 şi la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru a asigura reclamantului, încadrarea într-o funcţie publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, dispoziţii în vigoare la data de 7 martie 2002 şi care au fost nesocotite prin emiterea deciziei nr. 20 din acea dată.
Totodată, pârâtul I.D.S.A. Bucureşti va fi obligat să plătească reclamantului, drepturile salariale actualizate de la data de 7 martie 2002, până la încadrarea efectivă într-o funcţie publică de execuţie corespunzătoare celei din care a fost eliberat prin Decizia nr. 20 din 7 martie 2002.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul I.D.S.A. Bucureşti va fi obligat la cheltuieli de judecată la toate instanţele, constând în taxele de timbru, onorariu avocat şi contravaloarea transportului la instanţă, la termenele de judecată acordate, conform dovezilor depuse la dosar, cheltuieli care sunt în cuantum de 6.500.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.P., împotriva sentinţei civile nr. 618 din 3 iulie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul S.P.
Anulează Decizia nr. 20 din 7 martie 2002, emisă de pârâtul I.D.S.A. Bucureşti.
Obligă pârâtul să dispună reintegrarea reclamantului în funcţia publică de execuţie avută anterior încetării raportului de serviciu.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului, drepturile salariale de care a fost lipsit, începând cu data de 7 martie 2002 şi până la încadrarea efectivă, actualizate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului, 6.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2092/2005. Contencios. Anulare parţială act... → |
|---|
