ICCJ. Decizia nr. 209/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 209/2005

Dosar nr. 2708/2004

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, reclamanta G.O. a solicitat instanţei, anularea hotărârii nr. 1660 din 20 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii a susţinut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născută în refugiu şi că această situaţie a dovedit-o cu actele pe care le-a prezentat pârâtei.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1567 din 17 decembrie 2003, a admis acţiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată, în perioada 9 iulie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Instanţa a reţinut că, în cauză, s-a dovedit calitatea de refugiaţi a părinţilor reclamantei, astfel că şi aceasta, minoră fiind, a avut aceeaşi situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 100 C. fam. şi art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, minorul având acelaşi domiciliu cu cel al părinţilor.

Împotriva sentinţei a declarat recurs. pârâta, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din OG nr. 105/1999, deoarece reclamanta nu putea fi strămutată în localitatea în care s-a născut. S-a susţinut că prima instanţă a ignorat adresa nr. 1516/2002. a Ministerului Justiţiei şi Precizările nr. 1026/2002. ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele de casare invocate, probele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/ 1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ. persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate. decât cea de domiciliu.

Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului părinţilor.

Cum reclamanta s-a născut la 9 iulie 1941, în Timişoara, localitate în care părinţii săi s-au refugiat din Cluj, curtea de apel a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.

Cât priveşte adresa nr. 1516/2002, a Ministerului Justiţiei şi Precizările nr. 1026/2002, ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care se restrânge sfera persoanelor îndreptăţite la recunoaşterea calităţii de beneficiar a Legii nr. 189/2000, acestea adaugă la lege şi nu pot justifica soluţia pârâtei, de respingere a cererii reclamantei, adoptată prin hotărârea nr. 1660/2003.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, care ar putea fi reţinute din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 1567 din 17 decembrie 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 209/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs