ICCJ. Decizia nr. 2121/2005. Contencios. Anulare acte de control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2121/2005
Dosar nr. 1126/2002
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 august 2001 şi înregistrată sub nr. 1530/2001, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC D.C. SRL Tihău a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj, solicitând ca în contradictoriu cu aceştia, să se anuleze Decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 1182 din 8 mai 2001, întocmit de Serviciul de Supraveghere Vamală şi Luptă Împotriva Fraudelor Vamale Cluj, iar în subsidiar, să se constate că obligaţia de plată a T.V.A. este scadentă la expirarea termenului prevăzut de art. 12 alin. (2) din OUG nr. 24/1998.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că prin actul de control din 8 mai 2001, înregistrat la nr. 1182, organele de control vamal au reţinut că prin încheierea unor contracte de închiriere a utilajelor importate în regim de scutire de drepturi vamale, constituie o schimbare a destinaţiei acestora, utilaje importate în condiţiile de facilităţi prevăzute pentru zonele defavorizate, reglementat prin OUG nr. 24/1998, fiind stabilită obligaţia de plată a dublului taxelor vamale şi a T.V.A. şi a penalizărilor aferente. Soluţionând contestaţia, Ministerul Finanţelor Publice a menţinut procesul-verbal de control, apreciind că acesta este legal.
Prin sentinţa nr. 39 din 15 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea în parte, a anulat în parte Decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi în parte, procesul-verbal de control nr. 1182 din 8 mai 2001, încheiat de Serviciul de Supraveghere Vamală şi Luptă Împotriva Fraudelor Vamale, numai în ceea ce priveşte momentul de la care se calculează majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 660.612.548 lei, stabilind ca dată a scadenţei, data de 8 iulie 2001, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale actelor administrative contestate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că reclamanta, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de OUG nr. 75/2000, a schimbat destinaţia bunurilor importate, cu acordarea facilităţilor prevăzute pentru zonele defavorizate, astfel că trebuie să restituie dublu sumele pentru care a beneficiat de scutire, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbului destinaţiei bunurilor, în speţă termenul de restituire fiind scadent la 8 iulie 2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Cluj şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care în esenţă, critică hotărârea, în sensul că prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, a stabilit termenul scadent, ca fiind 8 iulie 2001, în speţă fiind aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 17/2000, şi nu cele prevăzute de art. 12 din OUG nr. 24/1998.
Recursurile sunt nefondate.
Prin actul de control încheiat la data de 8 mai 2001, cu nr. 1182/2001, s-a constatat în sarcina reclamantei SC D.C. SRL din localitatea Tihău, comuna Surduc, judeţul Sălaj, o obligaţie către bugetul de stat, în sumă totală de 1.016.829.288 lei, reprezentând 206.289.998 lei taxe vamale, 660.612.548 lei T.V.A. şi 149.926.742 lei majorări de întârziere aferente T.V.A., obligaţie datorată nerespectării prevederilor OUG nr. 24/1998.
S-a reţinut, astfel, că bunurile importate cu declaraţiile vamale nr. 5577 din 14 iulie 2000, nr. 5582 din 14 iulie 2000, nr. 6187 din 27 iulie 2000 şi nr. 6855 din 17 iulie 2000, au fost închiriate SC K.C., pentru efectuarea unor lucrări în afara zonei defavorizate, încălcându-se prevederile art. 6 şi 8 din OUG nr. 24/1998.
Critica adusă de recurente, priveşte data de la care se naşte obligaţia de plată a T.V.A., adică la 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinaţiei bunurilor, termen prevăzut de dispoziţiile OUG nr. 24/1998, modificată prin OUG nr. 75/2000 sau prevederile art. 11 din OUG nr. 17/2000, care stabileşte obligaţia scadentă de la data înregistrării declaraţiei vamale sau cele din art. 30, care prevede un termen de 15 zile de la data încheierii actului de control.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această critică a fost legal soluţionată de instanţa de fond.
Importurile definitive efectuate de reclamanta-intimată, în perioada 14 iulie 2000 - 17 august 2000, au fost efectuate sub incidenţa şi reglementarea prevederilor OUG nr. 24/1998, modificată prin OUG nr. 75/2000 privind regimul zonelor defavorizate.
Astfel, potrivit art. 6 din OUG nr. 24/1998, societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române care îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investiţiile nou create, de scutire de la plata T.V.A. şi a taxelor vamale.
Prin art. 12 alin. (1) din OUG nr. 75/2000, se reglementează posibilitatea legală a schimbării destinaţiei bunurilor pentru care investitorii au beneficiat de aceste facilităţi.
În art. 12 alin. (2) se dispune că în cazul în care schimbarea destinaţiei bunurilor se realizează fără îndeplinirea condiţiilor cerute în alin. (1), beneficiarii sunt obligaţi să restituie sumele prevăzute în alin. (1), în cuantum dublu, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinaţiei bunurilor.
Dispoziţiile de aplicat sunt cele care reglementează regimul juridic al zonelor defavorizate, OUG nr. 24/1998, modificată prin OUG nr. 75/2000, acte normative prin care au fost acordate facilităţile respective, art. 12 fiind norma specială în raport cu dispoziţiile din art. 11 lit. a) al OUG nr. 17/2000, cum judicios şi legal a constatat instanţa de fond.
Fiind stabilită aplicarea acestui act normativ, criticile recurentelor sunt nefondate, sentinţa fiind legală.
În consecinţă, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Cluj, precum şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 39 din 15 ianuarie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2116/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2123/2005. Contencios. Anulare ordin... → |
|---|
