ICCJ. Decizia nr. 2350/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 16 martie 2004, reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești, să se dispună:
- anularea adresei B.28 din 28 ianuarie 2004, emisă de pârâtă;
- stabilirea faptului că a efectuat stagiul militar, într-un detașament de muncă, în perioada 4 iunie 1953 - 2 decembrie 1953;
- acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada menționată, a fost chemat să execute stagiul militar la o unitate din Alba Iulia, care se ocupa cu construirea de obiective militare și civile, unde a prestat muncă până la lăsarea la vatră.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești și-a precizat în scris poziția, arătând că în urma verificării evidențelor sale a rezultat că U.M. 03941 Alba Iulia, în care reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar, nu face parte din Tabelul cu evidența detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, pentru ca reclamantul să poată beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.
în întâmpinarea formulată, pârâtul a ridicat excepția prematurității acțiunii în ceea ce privește petitele 1 și 2, datorită neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de lege, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește petitul 3 al acțiunii.
Precizându-și cererea, reclamantul a arătat că acțiunea urmărește obținerea adeverinței prevăzută de Legea nr. 309/2002, în legătură cu care pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești are calitate procesuală pasivă. De asemenea, a menționat că nu a pretins că U.M. 03941 Alba Iulia ar fi făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, ci că această unitate militară avea specialitatea construcții, unde erau repartizate persoane stigmatizate social.
Reclamantul a mai arătat că după eliberarea adeverinței solicitate, urmează să solicite Casei Județene de Pensii Mureș, acordarea drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Prin sentința nr. 155 din 7 iunie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, pentru lipsa calității procesuale.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul, prin acțiunea formulată, urmărește preconstituirea de probe, prin care să se poată stabili drepturile conferite de actul normativ menționat. Cum, însă, documentul a cărui anulare se solicită, confirmă lipsa fișelor de evidență, precum și faptul că reclamantul nu a efectuat serviciul militar într-un detașament de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu se justifică interesul anulării respectivei adrese, nefiind dovedit caracterul vătămător al acesteia. Având în vedere scopul urmărit de reclamant, acela de a beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 309/2002, pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești nu are calitate procesuală pasivă, stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ menționat, intrând în competența Caselor județene de pensii.
împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs, reclamantul B.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M.02405 Pitești este abilitat legal să emită documentele pe baza cărora solicitanții să poată beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Totodată, recurentul a mai menționat că se justifică acordarea drepturilor respective, și persoanelor care nu au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, deoarece și unitățile de construcții aparținând Ministerului Apărării Naționale, au cunoscut același regim de discriminare, prin munca grea la care erau supuse persoanele stigmatizate social în acea perioadă.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada menționată.
Stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ menționat se face potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege, la cerere, de către Casele teritoriale de pensii, pe baza înscrisurilor din livretele militare și din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. La același articol din lege se precizează că stabilirea situațiilor prevăzute în acest act normativ se face de către comisiile care funcționează în cadrul Caselor teritoriale de pensii și a municipiului București, pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Este de domeniul evidenței că, potrivit Legii nr. 309/2002, stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ intră în competența altor autorități, decât pârâții din prezentul dosar.
Ministerul Apărării Naționale, prin U.M. 02405 Pitești, furnizează numai documentele pe baza cărora Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, alături de alte mijloace de probațiune administrate, se pronunță asupra fiecărui caz în parte cu privire la acordarea drepturilor reglementate prin actul normativ menționat.
Mai mult decât atât, nici ministerul menționat și nici unitatea subordonată nu au abilitatea legală de a reprezenta Statul român, în litigiile pe problematica în discuție, așa cum susține reclamantul, în motivele de recurs.
Rezultă, așadar, că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2491/2005. Contencios → |
|---|
