ICCJ. Decizia nr. 224/2005. Contencios. Recurs la declinare de competenţă anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 224/2005
Dosar nr. 4032/2003
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 mai 2003 şi precizată ulterior, la 17 iunie 2003, reclamanta S.G., prin mandatar, S.N., a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 3066 din 5 august 1996, emis în favoarea S.N.P. P. SA, sucursala P. Sălaj; anularea operaţiunilor tehnico-materiale care nu corespund realităţii şi recunoaşterea calităţii sale de proprietară tabulară asupra parcelelor identificate prin 12 acte administrative şi 6 hărţi; obligarea pârâtei S.N.P. P. SA, la plata unei chirii de 506.260.500 lei şi a dobânzii aferente, precum şi la plata de daune morale, în sumă de 100.000 Euro.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este proprietara terenurilor înscrise în CF 3409 Şimleu nr. top 1652/C/1/2 şi CF 3451 nr. top 1652/C/1/5/2, terenuri înscrise abuziv în certificatul de atestare, emis în favoarea S.N.P. P. SA, prin atribuirea altor numere cadastrale.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum şi cel referitor la plata de daune morale şi a trimis, spre competentă soluţionare, prin disjungerea acţiunii, Judecătoriei Zalău, celelalte capete de cerere.
S-a reţinut pentru aceasta, că în ce priveşte acţiunea în anulare a certificatului de atestare, nu s-a făcut dovada că terenul invocat de reclamantă, se identifică cu cel atribuit pârâtei.
Referitor la celelalte capete de acţiune, s-a apreciat că acestea exced competenţa instanţei de contencios, putând fi soluţionate pe calea acţiunii de drept comun.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, care a susţinut că:
- în mod greşit, curtea de apel nu a avut în vedere actele oficiale depuse şi prin care s-a dovedit incontestabil calitatea sa de proprietar tabular;
- greşit nu s-a ţinut cont că terenul în litigiu nu a fost nici un moment, proprietate de stat;
- printr-o simplificare nejustificată a acţiunii, instanţa a apreciat greşit, în lipsa oricăror altor probe, că terenurile pretinse de reclamantă, nu se identifică cu cele ce fac obiectul certificatului de atestare.
În fine, s-a mai susţinut de către recurentă, că prin disjungerea acţiunii, s-a îngreunat în fapt posibilitatea reală de recuperare a pagubelor pretinse.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin certificatul seria M.03 nr. 3066/1996, s-au atribuit în proprietatea pârâtei, 5609 mp teren înscris în CF 4138 la nr. top 1652/b/2 şi nr. top1652/c/2/b, parcele pretinse de reclamantă, ca fiind în realitate în proprietatea sa, dar cărora prin fals li s-au atribuit alte numere cadastrale.
În susţinerea afirmaţiilor sale, reclamanta a depus printre altele, Decizia Consiliului Popular Judeţean Sălaj nr. 376/1971, singurul act prin care s-a atribuit pârâtei suprafaţa, de 6830 mp, înscrisă în CF 2989 nr. top 1653/a/2 şi care nu numai că nu se identifică cu suprafaţa atribuită prin certificatul a cărui anulare se cere, dar care şi în prezent este liberă de orice construcţie.
Susţinând nelegalitatea atribuirii celor două parcele identificate prin certificatul de atestare, în cauză s-au produs documente în conformitate cu care a rezultat că parcela top 1652/b/2, pretinsă de pârâtă a fi fost dobândită din 1971, în realitate a aparţinut până în 1981, unei persoane fizice, după care prin încheierea nr. 338 din 24 aprilie 1981, a trecut în proprietatea statului.
Fără a fi preocupată de inadvertenţele rezultate din analiza actelor depuse, Curtea de Apel Timişoara a stabilit că între terenurile pretinse de reclamantă şi cele atribuite pârâtei, nu există identitate, motivat exclusiv pe numărul top atribuit acestora.
O astfel de modalitate de soluţionare a pricinii se află în contradicţie evidentă cu normele procedurale care obligă instanţa de judecată să administreze probe complete pe baza cărora să-şi poată forma o convingere certă şi să poată argumenta motivat în drept şi fapt hotărârea luată.
Astfel fiind şi faţă de împrejurarea că în cauză s-au depus numeroase acte oficiale privind mişcarea acestor terenuri în timp, cât şi regimul lor juridic, se impune cu necesitate pentru o justă soluţionare, administrarea unei expertize topo-cadastrale care să identifice terenurile pretinse de reclamantă.
În acest sens, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se casa sentinţa Curţii de Apel Timişoara şi a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, instanţa urmează să aibă în vedere şi cererile noi formulate de reclamantă cu privire la chemarea în judecată a altor persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.G. împotriva sentinţei civile nr. 316 din 23 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2228/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 225/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
