ICCJ. Decizia nr. 226/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 226/2005

Dosar nr. 8357/2004

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 248 din 18 octombrie 2004, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă cererea A.N. A.R., de anulare a poziţiei nr. 59 din Anexa nr. 81 a HG nr. 964/2002, ca tardiv formulată.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, deşi actul administrativ atacat a fost publicat în Monitorul Oficial, la 19 septembrie 2002, reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, pentru recursul graţios şi ierarhic, sesizând autorităţile publice, la 25 noiembrie 2002 şi, respectiv, 17 ianuarie 2003.

Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În acest sens, recurenta arată că Anexa nr. 81 a HG nr. 964/2002, a cărei anulare parţială a solicitat-o, nu a fost publicată, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, încât, în raport cu data la care a cunoscut despre existenţa acesteia - 13 noiembrie 2002, demersul făcut este în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, anexele HG nr. 964/2002, prin care s-a atestat domeniul public al judeţului Mureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mureş, nu au fost publicate odată cu hotărârea, în M. Of. nr. 686/17.09.2002.

În subsolul textului publicat în acest monitor, se menţionează că „Anexele nr. 1 - 98 se publică ulterior".

Potrivit practicii editoriale a R.A. M. Of., anexele care fac parte integrantă dintr-o hotărâre publicată anterior, sunt publicate într-un monitor purtând numărul celui în care a fost publicată hotărârea (fără anexe), menţiunea „bis" şi aceeaşi dată de publicare, chiar dacă această operaţiune tehnică are loc ulterior.

În cauză, în M. Of. nr. 686/17.09.2002 s-a publicat HG nr. 964/2002 conţinând un articol unic potrivit căruia „Se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Mureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mureş, a bunurilor cuprinse în Anexele nr.1 - 98, care fac parte din prezenta hotărâre", cu precizarea că „Anexele nr. 1 - 98 se publică ulterior".

Conform practicii mai sus evocate, aceste anexe au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 686/bis datat 17 septembrie 2002, ca şi monitorul în care a fost publicată, parţial, hotărârea în discuţie, deşi operaţiunea este ulterioară.

Concluzia se impune şi în raport cu faptul că precizarea referitoare la publicarea ulterioară a anexelor şi utilizarea a două monitoare oficiale, ar fi fost inutile, dacă respectivele anexe s-ar fi publicat la 17 septembrie 2002, odată cu hotărârea guvernamentală din care fac parte integrantă.

Or, în aceste condiţii, ţinând seama şi de împrejurarea că Monitorul Oficial nr. 686/bis privind anexele hotărârii, a fost publicat selectiv, în raport cu instituţiile şi autorităţile publice interesate, publicitatea opozabilă tuturor reţinută de instanţa de fond, nu s-a realizat, întrucât publicul nu a fost înştiinţat la 17 septembrie 2002, despre conţinutul integral al hotărârii guvernamentale în discuţie.

Astfel, recurenta-reclamantă nu putut să cunoască despre includerea în Anexa nr. 81, la pct. 59, ca aparţinând domeniului public, a bunurilor proprietate privată pe care le avea în administrare, decât la data de 13 noiembrie 2002, când i s-a comunicat acest lucru, de Primăria comunei Sântana de Mureş, cu adresa nr. 2932.

Iar, în raport cu această dată, plângerile administrative formulate la 25 şi 27 noiembrie 2002 sunt în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, aşa încât respingerea acţiunii reclamantei, ca tardiv introdusă, este nelegală şi netemeinică.

Aşa fiind, văzând şi prevederile art. 313 şi 315 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.N. A.R. - Direcţia Apelor Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 248 din 18 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 226/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs